Ministerul Economiei: Moldova îşi revine din criză
adăugat 04 februarie 2010, 13:31, la Economie
Republica Moldova îşi revine din criză. Potrivit Ministerului Economiei, în unele sectoare ale economiei se constată deja primele semne de înviorare începând cu trimestrul patru al anului 2009.
Astfel, produsul intern brut în trimestrul doi al anului 2009 a înregistrat o diminuare cu 8,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2008. În trimestrul trei această scădere s-a redus până la 7,5%, iar pentru trimestrul patru se estimează o diminuare a PIB-ului la 5-6%.
În industrie, ritmurile lunare de descreştere s-au redus de la 30% în aprilie, la 16% în lunile noiembrie-decembrie.
Ritmul de scădere a exporturilor a constituit 31% în aprilie 2009 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, iar în luna noiembrie 2009 a înregistrat o creştere de 12% în comparaţie cu noiembrie 2008. Importul a atins nivelul de descreştere de 48% în august, respectiv – 16% în noiembrie.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲