Moldova a intrat într-o nouă fază de dezvoltare a relațiilor cu UE
adăugat 24 iunie 2011, 12:17, 15:17 la Integrare Europeană • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
23 iunie, prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, s-a deplasat într-o vizită de lucru la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu mai mulți oficiali europeni. În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre liberalizarea regimului de vize, Acordul privind Spațiul aerian comun, Acordul de comerț liber.
"Pornind de la discuțiile de ieri, de la Bruxelles, pot afirma cu certitudine că Moldova a intrat într-o nouă fază de dezvoltare a relațiilor cu Uniunea Europeană pe dimensiunea comercial-economică" a afirmat Filat, azi, 24 iunie, în cadrul unei conferințe de presă.
CE a transmis la Chișinău un proiect de acord privind cooperarea strategică între Republica Moldova și Comisia Europeană în domeniul vamal. Potrivit declarațiilor prim-ministrului, urmează să apară o părere pe marginea documentului, ca apoi, după semnarea lui să fie întreprins și un plan concret de acțiuni.
”Oficialii europeni au menționat că Uniunea Europeană este gata să ajute țara noastră în pregătirea pentru negocierile pe marginea Acordului de Comerț Liber”, a mai spus premierul.
Vlad Filat a menționat că vizita la Bruxelles l-a convins încă o dată că R. Moldova are foarte mulți prieteni, care doresc sincer să ne ajute în atingerea obiectivelor propuse, dar și a obiectivului principal, integrarea europeană a țării noastre.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲