RM a obținut mandat pentru comerț aprofundat cu UE
adăugat 21 iunie 2011, 08:07, 11:07 la Economie • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Consiliul Afaceri Externe al UE a adoptat mandatul pentru iniţierea negocierilor cu Republica Moldova pe marginea creării unei Zone de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător.
„Crearea Zonei de Comerţ Liber va deschide calea către integrarea economiei moldoveneşti în piaţa comună a Uniunii Europene, ceea ce va aduce beneficii întregii societăţi", a menţionat premierul Vlad Filat.
Acordarea mandatului a fost, de asemenea, salutată şi în concluziile Consiliului cu privire Politica Europeană de Vecinătate. Consiliul a salutat prezentarea de către Moldova şi Ucraina a rapoartelor de progres privind liberalizarea regimului de vize, menţionând că aceste documente vor servi drept modele utile şi pentru alţi parteneri estici ai UE.
Negocierile pe marginea Acordului de Asociere dintre RM şi UE au fost lansate în ianuarie 2010. În iunie 2010 au fost lansate negocierile pe marginea Acordului de liberalizare a vizelor, iar pe data de 16 iunie, în cadrul Consiliului pentru Transport al Uniunii Europene, a fost adoptat mandatul de negociere cu Republica Moldova a Acordului privind dezvoltarea Spaţiului Aerian Comun.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲