Moldova şi Georgia işi vor consolida colaborarea bilaterala
adăugat 18 august 2010, 08:10, la Integrare Europeană
Republica Moldova şi Georgia vor intensifica colaborarea bilaterală în domeniile social-economic, cultural, tehnologiilor informaţionale, etc, prin elaborarea şi implementarea unor proiecte comune cu implicarea atît a specialiştilor din ambele state, cît şi a reprezentanţilor organismelor internaţionale.
O înţelegere în acest sens a fost atinsă în cadrul discuţiilor dintre preşedinţii celor două state, Mihai Ghimpu şi Mihail Saakashvili, în cadrul discuţiilor purtate la Batumi în timpul vizitei de lucru a Preşedintelui interimar al Republicii Moldova în Georgia.
În cadrul discuţiilor cu omologul său georgian, Mihai Ghimpu, a menţionat că la moment Republica Moldova şi Georgia trec prin aceiaşi perioadă de reformare a întregului sistem social-economic şi politic, care are drept scop construcţia unei societăţi libere, bazate pe supremaţia legii şi respectării drepturilor fundamentale ale omului. „În acest proces deloc uşor de modernizare a societăţii, bazîndu-ne pe experienţa reciprocă, putem mai eficient să atingem scopurile propuse. Exemplul Georgiei ne demonstrează că într-o societate liberă şi democrată sunt create toate premizele pentru dezvoltarea multidimensională a economiei naţionale, altor domenii, care influenţează direct asupra bunăstării vieţii fiecărui cetăţen", a menţionat Preşedintele Mihai Ghimpu.
Mihai Saakashvili a apreciat procesele de reformare a Republicii Moldova, implementate de Alianţa pentru Integrare Europeană, menţionînd că realizarea lor va permite ţării noastre să atingă în scurt timp obiectivele trasate - lichidarea sărăciei şi integrarea în Uniunea Europeană. „Georgia are ce învăţa de la Republica Moldova în procesul de modernizare a statului. În acest context, stabilirea unor relaţii reciproc avantajoase, ne permite mai eficient, bazîndu-ne pe experienţa reciprocă, să realizăm obiectivele de modernizare a ţărilor noastre", a accentuat şeful statului georgian.
În cadrul discuţiilor cei doi preşedinţi au abordat şi problema atragerii investiţiilor în economiile naţionale, menţionînd că în procesul de reformare prin care trec Republica Moldova şi Georgia, acestea joacă un rol extrem de important.
Mihai Ghimpu a adus sincere mulţumiri lui Mihail Saakashvili, în particular, şi poporului georgian pentru susţinerea acordată Republicii Moldova în lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale din vara anului curent, menţionînd că prin acest gest Georgia a demonstrat o dată în plus că este un stat prieten al republicii noastre.
Cei doi preşedinţi au vizitat tabăra de vară din Anaklia, unde se află în vacanţă cei peste 120 de copii din familiile sinistrate din ţara noastră, odihna cărora a fost organizată de autorităţile de la Tbilisi. În cadrul discuţiilor cu tinerii, Mihai Ghimpu şi Mihail Saakashvili au vorbit atît despre procesele de reformare, care au loc în ambele state, dar şi despre prietenia dintre popoare, necesitatea stabilirii unor relaţii reciproc avantajoase dinte ţări, bazate pe principii de egalitate şi respect reciproc. În acest context, Preşedintele Mihai Ghimpu a spus că cînd este prietenie, există speranţă şi mişcare spre un viitor mai fericit.
Aspectele colaborării dintre Parlamentele Republicii Moldova şi Georgiei au fost discutate de Mihai Ghimpu în cadrul întrevederii cu Preşedintele Legislativului de la Tbilisi David Bakradze. Interlocutorii au constatat că la moment există toate premisele pentru stabilirea unor relaţii mai avantajoase de colaborare între două Parlamente, convenind asupra organizării unui schimb de experienţă între deputaţii legislativelor de la Chişinău şi Tbilisi, prin organizarea unor vizite reciproce, seminare sau conferinţe comune.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲