Norvegia continuă susținerea financiară și a reformelor demarate în Republica Moldova
adăugat 16 ianuarie 2013, 11:07, la Integrare Europeană • Articol publicat de Octavian Balan
Ministrul de Externe al Norvegiei, Espen Barth Eide, a efectuat în premieră o vizită în Republica Moldova, la invitația omologului său, Iurie Leancă, informează UNIMEDIA. În cadrul unei conferințe de presă, oficialul norvegian a dat asigurări că statul său va continua asistența și cooperarea cu Republica Moldova atât în direcțiile stabilite anterior, dar și în domenii noi.
În cadrul vizitei de lucru, cei doi miniștri au avut un schimb de opinii pe marginea agendei bilaterale și a perspectivelor de dezvoltare a relațiilor moldo-norvegiene.
Potrivit lui Iurie Leancă, chiar dacă Norvegia nu este membru al Uniunii Europene, această țară este un aliat important al Republicii Moldova în anumite aranjamente precum spațiul Schengen. Astfel, odată cu liberalizarea regimului de vize cu UE, cetățenii moldoveni vor beneficia de aceleași drepturi de a călători inclusiv în Norvegia.
La rândul său, Espen Barth Eide a vorbit despre asistența pe care o acordă Norvegia statului nostru, în special în sectorul de afaceri, referindu-se la incubatoare, dar și în domeniul transformării legii. În același timp, experiența în domeniul energetic al Norvegiei poate fi transmisă și abordată și în Republica Moldova.
Menționăm că Norvegia oferă asistenţă în reformarea sectorului justiţiei şi afacerilor interne prin activitatea Misiunii NORLAM, fiind implicată în proiecte comune cu Ministerul Justiţiei, Procuratura Generală, Institutul Naţional al Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii și altele. Valoarea totală a asistenței se estimează la patru milioane de euro.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
Buna ziua,
Puteti sa publicati anunturi ziarul Libertatea prin intermediul Agentiei Metropolitan Maxpress care are o experienta larga in publicitate Libertatea
Publicitate anunturi Libertatea cu plata prin CARD este de acum posibila.
Ziarul Libertatea anunturi va pune la dispotitie simpu si eficiet postarea unui anunt ziarul Libertatea in doar 2 pasi.
Libertatea anunturi ziar 0768.44.11.33, 0721.08.08.10