Peste 50 de maşini şi motociclete participă la Tuning Show 2009
adăugat 28 august 2009, 13:30, la Economie
Peste 50 de maşini şi motociclete participă la Tuning Show 2009, spectacol-concurs auto desfăşurat vineri, 28 august, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. Evenimentul, care are loc o dată la doi ani, este la a IV ediţie, transmite Info-Prim Neo.„Show-ul este organizat pentru a populariza acest tip de cultură auto, apropierea şi cointeresarea amatorilor de automobile în dezvoltarea şi promovarea tuningului auto-moto. Astăzi aici vor fi adunate toate modelele sport, comercializate în ţara noastră de către importatorii de automobile”, a declarat Andrei Tabuică de la Revista Auto Expert, organizator al evenimentului.
„Automobilul meu este adus din SUA, a suportat unele schimbări aici în Moldova, sunt designer de profesie, eu i-am creat noua imagine, a fost absolut neagră, i-am schimbat mai multe piese, am aplicat aceste pete de culori, am muncit în salon aproape două luni”, a relatat Mircea Marcu, automobilist din Chişinău.
„Pentru mine maşina este o plăcere, demult timp mă ocup de maşini şi nu am putut să nu-mi fac şi mie una mai specială, ca nepoţii mei să vadă ce meşter iscusit este bunicul lor. Crearea maşinii mi-a furat cinci ani şi jumătate din timpul meu liber, mi-a fost mai greu să găsesc piesele pe care mi le dorem, am cumpărat trei maşini şi am făcut una, cu ea am participat deja la 8 concursuri. De fiecare dată îmi aduce câte un premiu, ar fi fost păcat dacă astăzi era să stea acasă şi să nu o vadă lumea”, a spus un alt participant, Serghei Mogâldea.
„Am o motocicletă pe care am făcut-o din 4, toate erau modele diferite, când le-am spus prietenilor că am să fac una din 4 adunate după trei luni de căutări, toţi au început a râde, astăzi eu râd ce frumuseţe am lângă mine. Am aşteptat aproape trei ani ca să o văd finisată, o voi păstra şi va fi un cadou pentru primul nepoţel, pe care îl voi face baiker ca şi mine”, a menţionat Serghei Midoni, din Chişinău.
Concursul de maşini are patru nominalizări: Best Engine, Best Exterior, Best Interior şi Grand-Prix, iar participanţii cu motocilcete vor concura pentru două premii: Best Engine şi Best Exterior.
Concursul e organizat de Revista Auto Expert, cu susţinerea companiilor Teleradio-Moldova şi Virtual Tuning.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲