Peste un miliard de lei, atât speră statul că va obţine din privatizările de primăvară
adăugat 13 aprilie 2011, 11:56, la Economie • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Prin expunerea la licitaţii şi concursuri a bunurilor proprietate publică de stat în perioada 8 aprilie – 12 mai 2011, statul speră să obţină circa 1,032 miliarde lei, comunică Agenţia Proprietăţii Publice. Potrivit sursei citate, preţurile iniţiale de vânzare, cu excepţia bunurilor ce se expun la licitaţie „cu reducere”, s-au redus cu 5-15%.
În perioada 27-29 aprilie 2011, la Bursa de Valori se va desfăşura o rundă de licitaţii „cu strigare” pentru vânzarea acţiunilor statului din 36 societăţi pe acţiuni. Suma scontată în urma acestor licitaţii este de circa 571 mil. lei.
În perioada 8 aprilie-12 mai 2011, la concurs investiţional sunt expuse 3 cinematografe, nesolicitate în cadrul concursurilor anterioare. Suma scontată a mijloacelor financiare constituie 5,5 mil. lei. În aceeaşi perioadă, este anunţat şi concursul comercial de privatizare a 5 întreprinderi de stat şi a unei aeronave YAK-40. Suma scontată a mijloacelor financiare constituie 312,5 mil. lei.
La 28 aprilie se va desfăşura licitaţia „cu strigare” pentru privatizarea a două construcţii nefinalizate, în urma căreia statul speră să obţină 140,67 mln lei. Tot la 28 aprilie 2011, se va desfăşura licitaţia „cu reducere” pentru privatizarea a 8 construcţii nefinalizate. Suma scontată a mijloacelor financiare constituie 2,836 mln lei, însă având în vedere că acest tip de licitaţii presupune posibilitatea reducerii preţului de vânzare a bunurilor proprietate de stat cu până la 50%, suma se estimează la 1,42 mln lei.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲