Poroșenko: Ucraina va face totul pentru a restabili integritatea teritorială a R. Moldova
adăugat 05 iunie 2015, 11:44, la Integrare Europeană • Articol publicat de Octavian Balan
Ucraina va face tot posibilul pentru a restabili integritatea teritorială a Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de președintele ucrainean, Petro Poroșenko, în cadrul unei conferințe de presă transmite Agora cu referire la gordonua.com.
Potrivit președintelui ucrainean, principala diferență între Donbass și Transnistria este că cea din urmă nu are hotar comun cu Federația Rusă, respectiv de făcut ordine va fi cu mult mai ușor.
„Nu suntem obligați să permitem trupelor ruse să acceadă pe teritoriul Transnistriei. Și nu o vom face. Nu suntem obligați să favorizăm prezența trupelor ruse în regiunea transnistreană. Și nu vom face nici asta. În schimb, în cadrul formatului 5 + 2, sau în cadrul oricărui alt format, Ucraina, din numele meu, va face tot posibilul pentru a restabili integritatea teritorială a Republicii Moldova. Pentru a normaliza nivelul de viață a tuturor locuitorilor acestei țări. Acest lucru va fi făcut conform dreptului internațional”, a spus Petro Poroșenko.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲