Posibilitatea relansării transportului feroviar prin Transnistria, discutată la Bender
adăugat 03 mai 2011, 13:52, la Economie • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Posibilitatea relansării traficului de pasageri şi mărfuri în regiunea transnistreană a fost una din chestiunile discutate la şedinţa grupului de lucru moldo-transnistrean din 22 aprilie din oraşul Bender, la care a participat şi viceministrul Transporturilor, Valeriu Ciubuc şi Sergiu Tomşa, director interimar Î.S „Calea Ferată din Moldova”.
În cadrul şedinţei, s-a ajuns de comun acord şi s-a coordonat tehnologia posibilă de organizare a traficului mărfurilor de import şi export cât şi a traficului de călători în volum deplin prin această regiune, informează serviciul de presă al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.
Părţile au discutat despre posibilitatea tehnică a reluării circulaţiei mărfurilor export-import prin punctele de trecere Mateuţi-Slobodca, Bolboaca-Bender,Cuciurgan şi Căuşeni-Bender-Cuciurgan.
Valeriu Ciubuc a declarat că reluarea circulaţiei trenurilor în această regiune ar aduce un beneficiu imens agenţilor economici din ţară, pentru a nu mai fi nevoiţi să parcurgă întreg teritoriu al republicii, spre Nord, pentru desfăşurarea comerţului.
Anterior, şeful căilor ferate din Transnistria, Serghei Marținko a declarat că părțile moldovenească şi transnistreană au ajuns la un acord cu privire la relansarea transportului feroviar de pasageri şi mărfuri pe teritoriul republicii nerecunoscute, citat RIA Novosti. Potrivit acestuia, s-a ajuns la o înțelegere potrivit căreia autorităţile moldoveneşti la 18 mai curent, la reuniunea de la Helsinki vor ridica problema creşterii numărului de pasageri transportați pe calea ferată, prin teritoriul Transnistriei.
Amintim că, la începutul lunii martie 2011, la indicaţia Guvernului a fost constituit un grup de lucru, din care fac parte experţi tehnici ai administraţiei „Calea Ferată din Moldova”. Scopul acestui grup este de a găsi soluţii concrete pentru restabilirea circulaţiei trenurilor de pasageri şi mărfuri în regiunea transnistreană. Din martie până în prezent, grupul de experţi din Republica Moldova şi Transnistria s-au întâlnit de 3 ori.
Interdicţiile privind circulaţia transportului feroviar pe teritoriul Transnistriei au fost impuse în februarie 2006.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲