Preşedintele Buzek salută învestirea noului Guvern în Republica Moldova
adăugat 17 ianuarie 2011, 11:39, la Integrare Europeană • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
"Salut învestirea Guvernului al Republicii Moldova de către Parlamentul Republicii Moldova şi aştept cu nerăbdare să mă întâlnesc cu Prim-ministrul Filat la Bruxeless la începutul lunii februarie. În acelaşi timp, menţionez necesitatea de a continua reformele demarate şi de a încuraja toţi actorii politici în Republica Moldova în vederea găsirii, în cele din urmă, a unei soluţii pentru impasul constituţional, astfel încît să fie ales cu succes Preşedintele Republicii Moldova”.
Acesta este mesajul președintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, adresat politicienilor din R. Moldova. Acesta spune că are încredere că Alianța de guvernare va aduce stabilitate. "Am încredere că Guvernul Alianţei pentru Integrare Europeană va aduce stabilitatea politică atât de necesară pentru ţară şi salut decizia celor trei parteneri din coaliţie să lucreze împreună în vederea atingerii scopului comun – o Moldovă democratică, stabilă şi prosperă. În acelaşi timp, menţionez necesitatea de a continua reformele demarate şi de a încuraja toţi actorii politici în Republica Moldova în vederea găsirii, în cele din urmă, a unei soluţii pentru impasul constituţional, astfel încît să fie ales cu succes Preşedintele Republicii Moldova", se mai precizează în mesajul oficialului european.
"Uniunea Europeană este profund angajată faţă de Republica Moldova. Salutăm progresul care a fost atins în ultimul un an şi jumătate. Republica Moldova trebuie în continuare să meargă ferm pe calea reformelor", se menționeazăn în mesajul lui Buzek.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲