Preşedinţia rusă a publicat proiectul Tratatului pentru securitatea europeană
adăugat 30 noiembrie 2009, 08:26, la Economie
Preşedinţia rusă a publicat duminică proiectul său referitor la un Tratat pentru securitatea europeană, pe care Rusia ar vrea să-l vadă adoptat de ţările şi organizaţiile internaţionale din zona euroatlantică, pentru a "scăpa de moştenirea Războiului Rece", transmite Mediafax.Conform sursei, "Scopul (Tratatului) este să creeze, în domeniul securităţii politico-militare, un spaţiu unit şi indivizibil în zona euroatlantică, pentru a scăpa definitiv de moştenirea Războiului Rece", a precizat Kremlinul, într-un comunicat care însoţeşte proiectul Tratatului.
Agenția de presă română precizează că preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a evocat ideea unui asemenea Tratat pentru prima dată în iunie 2008, dar această iniţiativă a avut până în prezent o primire timidă în lumea occidentală.
O copie a proiectului a fost trimisă "liderilor ţărilor vizate şi conducătorilor organizaţiilor internaţionale din zona euroatlantică", precum Uniunea Europeană, NATO şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, a afirmat Kremlinul.
Ideea principală avansată de Medvedev este că fiecare membru al Tratatului nu îşi va putea asigura securitatea naţională decât ţinând cont de interesele celorlalţi semnatari.
"Orice măsură în materie de securitate luată de o parte a Tratatului (...) trebuie să fie implementată ţinând cont de interesele în materie de securitate ale tuturor celorlalte părţi", stipulează articolul 1.
Textul interzice orice acţiune militară între semnatarii Tratatului, precum şi "susţinerea vreunei acţiuni sau activităţi care ar putea afecta în mod semnificativ orice altă parte sau părţi ale Tratatului".
Proiectul prevede de asemenea că un membru al Tratatului va putea cere explicaţii referitor la orice măsură legală sau administrativă luată de un alt stat sau organizaţie şi care "i-ar putea afecta securitatea".
Rusia îşi exprimă frecvent îngrijorarea faţă de unele iniţiative ale statelor NATO şi ale SUA, apreciind că ele aduc prejudicii securităţii ruse.
Moscova s-a împotrivit de asemenea posibilităţii unei aderări la NATO a Ucrainei şi Georgiei, două ţări foste sovietice conduse de preşedinţi prooccidentali.
Rusia a denunţat de asemenea manevrele militare ale NATO efectuate în primăvară în Georgia, inamic declarat al Moscovei după războiul din august 2008.
Kremlinul a combătut şi proiectul Statelor Unite de a instala un scut antirachetă în Europa de Est, apreciind că ameninţă securitatea sa, în timp ce Washingtonul dădea asigurări că acesta era îndreptat împotriva unei eventuale ameninţări iraniene. SUA au renunţat în final la acest sistem.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲