Ultima Oră // Procurorul General al Republicii Moldova a dispus extinderea investigării fraudelor de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank
adăugat 22 mai 2015, 05:57, la Economie • Articol publicat de Octavian Balan
Procurorul Generalal Republicii Moldova, Corneliu Gurin, a dispus de urgență extinderea investigării furtului de la Banca de Economii a Moldovei, Banca Socială și Unibank.
În cadrul unei şedinţe convocate de Procurorul General au fost audiate rapoartele procurorilor responsabili de investigarea fraudelor în sectorul financiar-bancar şi măsurile întreprinse pe dosarele în gestiune. Activitatea în domeniu este prioritară pentru organele Procuraturii şi în acest sens, se impun acţiuni de eficientizare a anchetei, scrie într-un comunicat al Procuraturii Genrale.
Concomitent, a fost constatată necesitatea extinderii aspectelor investigate, în scopul cercetării aprofundate a agravării situaţiei financiare a S.A. Banca de Economii, pe parcursul diferitor perioade de timp, inclusiv la etapa deţinerii de către stat a pachetului majoritar de acţiuni ale instituţiei financiare respective.
În acest context, Procurorul General a solicitat evaluarea urgentă şi complexă a aspectelor relevante, inclusiv a acţiunilor sau omisiunilor factorilor de decizie din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice responsabile. În acţiunile respective urmează a fi antrenaţi mai mulţi procurori şi experţi, inclusiv cu experienţă de investigare a crimelor grave şi excepţionale.
Rezultatele evaluărilor efectuate în acest sens vor fi prezentate Procurorului General în regim de urgenţă, cu propunerile de rigoare sub aspect procesual-penal.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲