Programul „Prima Casă” se extinde
adăugat 18 decembrie 2010, 13:54, la Economie • Articol publicat de Vlad Durnea
Primăria Chişinău va extinde Programul municipal „Prima Casă", astfel încât în proiectul privind achiziţionarea unei locuinţe vor putea aplica şi persoanele cu venituri cuprinse între 2500-3000 lei pentru o familie. Prin urmare, în program vor putea aplica şi bugetarii, inclusiv funcţionarii publici.
În acest sens, autorităţile locale vor demara un proiect de construcţie a locuinţelor de tip mansardă. Apartamentele vor fi în mare parte cu o cameră, cu suprafaţa de până la 40 metri pătraţi. Termenul de construcţie a unui apartament de tip mansardă este de până la 6 luni.
Condiţiile de aplicare în Program pentru achiziţionarea unui apartament de tip mansardă sunt aceleaşi, ca şi pentru o locuinţă obişnuită, prevăzut în „Prima Casă". Beneficiarii vor fi selectaţi în funcţie de numărul de membri ai familiei, venituri şi lipsa spaţiului locativ.
Dosarele pentru înscriere în Programul „Prima Casă" se depun la preturile de sector. Ulterior, acestea sunt examinate de o comisie din cadrul Primăriei şi de către reprezentanţii băncii.
Informaţii suplimentare referitor la desfăşurarea Programului „Prima Casă", dar și care sunt actele necesare pentru a participa la program găsăți pe site-ul Primăriei, www.chisinau.md.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲