Războiul căldurii: Judecătoria Economică a dat câştig de cauză SA Termocom, refuzând tranzacţia de împăcare propusă de primărie
adăugat 25 noiembrie 2008, 10:52, la Economie
La 21 noiembrie 2008 Judecătoria Economică a dat câştig de cauză SA "Termocom", prin care obligă Primăria municipiului Chişinău să achite datoria privind compensarea diferenţei de tarif în mărime de 147,8 milioanei lei. Într-un comunicat de presă, furnizorul de energie termică a înaintat faţă de Primăria mun. Chişinău acţiunea de încasare a datoriei, în mărime de 124,9 milioanei lei cu starea la 1 februarie 2008. În context, SA "Termocom" avertizează că "furnizarea agentului termic pentru perioada sezonului de încălzire 2008-2009 va depinde de achitarea datoriilor acumulate de către Primăria mun. Chişinău".Amintim că, anterior, primarul general al mun. Chişinău a avertizat că ar putea urma noi deconectări ale agentului termic, cauza fiind dorinţa Guvernului de a se răfui cu primăria capitalei.
"Trebuie să interzicem accesul în subsoluri a reprezentanţilor Termocom-ului, dacă se va încerca deconectarea blocurilor de la sistemul centralizat de încălzire", a dispus primarul Dorin Chirtoacă în adresa întreprinderilor de gestionare a fondului locativ.
În context, Diana Gurschi, şeful Direcţiei Asistenţă Juridică, a declarat că instanţa nu a dorit să ţină cont de tranzacţia de împăcare cu anexarea unui grafic de achitare eşalonată a datoriei prezentată de către primăria mun. Chişinău în adresa SA "Termocom".
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲