Rezultatele anului 2008 confirmă capacitatea de rezistenţă a sistemului bancar la eventuale dificultăţi financiare, BNM
adăugat 09 februarie 2009, 08:13, la Economie
Capitalul de gradul I s-a majorat pe parcursul anului 2008 cu 27,5% până la 6665,2 mln lei, confirmând în continuare consolidarea sistemului bancar din R. Moldova şi capacitatea de rezistenţă a acestuia la eventualele dificultăţi financiare de provenienţă internă sau externă, comunică Banca Naţională a Moldovei (BNM), citată de Info-Prim Neo.Potrivit BNM, cota investiţiilor străine în capitalul băncilor a constituit în această perioadă 74,1% sau cu 2,2 p.p. mai mult faţă de începutul anului, ca urmare a majorării capitalului social din contul investiţiilor acţionarilor nerezidenţi.
Media suficienţei capitalului ponderat la risc pe sistem se menţine la un nivel înalt - 32,2% (nivelul minim necesar e de 12%) şi indică un înalt grad de siguranţă a băncilor determinat de existenţa unui potenţial de efectuare a operaţiunilor riscante fără afectarea capitalului, susţine BNM.
Activele, drept reflectare a extinderii dezvoltării sistemului bancar, au totalizat la finele anului trecut cu 39122,7 mln lei sau cu 22,3% mai mult decât la începutul anului respectiv. În structura activelor s-au înregistrat creşteri la toate articolele. Astfel, portofoliul de credite net s-a majorat cu 18,6%, până la 23570 mln lei, mijloacele nete datorate de bănci şi BNM - cu 40,6% până la 8586,1 mln lei, alte active nete - cu 27,2% până la 2631,9 mln lei.
Riscurile bancare au fost administrate şi diversificate în mod tradiţional, conform cerinţelor pieţei. Astfel, ponderea cea mai mare în portofoliul de credite au deţinut-o creditele acordate industriei şi comerţului - 48,7%, apoi cele pentru imobil, construcţii şi dezvoltare - 14,6%, urmate de creditele pentru agricultură şi industria alimentară - 13,3% şi creditele de consum - 12,9%. Majorarea ponderii creditelor pentru imobil, construcţii şi dezvoltare cu 1,8 p.p. a determinat clasarea acestora pe locul al doilea.
Soldul creditelor de consum acordate s-a majorat cu 12,2% până la nivelul de 2560,1mln lei. Soldul creditelor acordate întreprinderilor de comerţ a alcătuit 7051,6 mln lei, fiind în creştere cu 13,6% faţă de începutul anului.
Creşteri s-au înregistrat şi la capitolul venituri. Astfel, pentru anul 2008 venitul net pe sistemul bancar a totalizat 1270,3 mln lei sau cu 16,9% mai mult în raport cu anul 2007, reflectând în continuare o evoluţie favorabilă a sistemului.
Rentabilitatea activelor (venitul net/media activelor) şi cea a capitalului acţionar (venitul net/media capitalului acţionar) au consemnat 3,5% şi respectiv 19,9%, mai puţin cu 0,4 p.p. şi respectiv cu 4,1 p.p. Diminuarea a fost determinată de ritmurile mai înalte de creştere ale activelor şi respectiv ale capitalului acţionar faţă de ritmurile de creştere ale venitului net.
Lichiditatea pe termen lung pe sistemul bancar (active cu termen mai mare de doi ani/ resurse financiare cu termen potenţial de retragere mai mare de doi ani ≤ 1) a marcat un coeficient de 0,7. Nivelul acestui indicator denotă disponibilitatea resurselor care pot fi investite pe termen de peste doi ani, se spune în comunicatul BNM. Lichiditatea curentă pe sistem (active lichide, exprimate prin numerar, depozite la BNM, hârtii de valoare de stat, credite interbancare nete cu termenul de până la o lună / total active x 100% ≥ 20 la sută) a alcătuit 30,6%. Respectarea de către bănci a indicatorilor lichidităţii relevă existenţa surselor adecvate de finanţare pentru acoperirea necesităţilor atât pe termen lung, după cum s-a indicat mai sus, cât şi pe termen scurt, notează banca centrală.
Obligaţiunile băncilor au însumat la finele anului trecut 32088 mln lei sau cu 21,3% mai mult faţă de începutul anului. În special, depozitele au totalizat 27196,6 mln lei, fiind în creştere cu 17,7%.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲