
Romania a intrecut Rusia in privinta importurilor de peste Prut
adăugat 09 iulie 2008, 08:52, la Economie

Romania ocupa primul loc in privinta volumului importurilor din Republica Moldova, in primele cinci luni ale anului curent, devansand Federatia Rusa, transmite Rompres.
In perioada de referinta, Romania a importat din tara vecina bunuri in valoare de 123,4 milioane de dolari, sau cu 59% mai mult decat in ianuarie-mai 2007. Conform datelor furnizate de Biroul National de Statistica (BNS) din Republica Moldova, Romania este destinatara a circa 20% din totalul exporturilor moldovenesti.
Pentru prima data in acest an, Romania a devansat Federatia Rusa la capitolul importurilor din Republica Moldova. Rusia a achizitionat din aceasta tara produse in valoare de circa 122,5 milioane dolari. Ea este urmata de Italia - 67,6 milioane si Ucraina - circa 55 milioane de dolari.
In privinta exporturilor in Republica Moldova, Romania ocupa locul al treilea - cu 246,5 milioane dolari in primele cinci luni ale anului curent, sau de 1,7ori mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut. Primul loc la acest capitol este ocupat de Ucraina - cu peste 303 milioane dolari, urmata de Rusia cu 266 milioane.
Circa 51% din exporturile moldovenesti au ca destinatie statele membre UE, iar 40% - Comunitatea Statelor Independente (CSI). In acelasi timp, din volumul total al importurilor in Republica Moldova 40% revin statelor membre ale Uniunii Europene si 35% - tarilor CSI.
Potrivit BNS, in primele cinci luni ale anului in curs, Republica Moldova a importat marfuri in valoare de circa 1,9 miliarde de dolari si a efectuat exporturi de circa 0,6 miliarde, inregistrand un deficit al balantei comerciale de circa 1,3 miliarde dolari.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲