România câştigă teren în bătălia economică pentru Moldova
adăugat 13 februarie 2008, 14:08, la Economie
Deşi cea mai mare parte a exporturilor de mărfuri din Moldova în anul 2007 a avut ca destinaţie Federaţia Rusă, valoarea mărfurilor moldoveneşti exportate în această ţară în 12 luni ale anului trecut constituind 232,7 milioane USD, al doilea cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova la capitolul exporturi în 2007 a fost România, în care au fost exportate mărfuri moldoveneşti în valoare de 211,2 milioane USD, în creştere cu 35,8 la sută. Ucraina se situează la acest capitol pe poziţia a treia, cu 167,9 milioane USD, în creştere cu 30,4 la sută. În Italia au fost exportate mărfuri din Moldova în valoare de 140,2 milioane USD, ceea ce reprezintă o creştere cu 20 la sută faţă de anul 2006. Exporturile în Germania au sporit cu 1,7 ori, până la nivelul de 86,3 milioane USD. În acelaşi timp, notează agenţia Flux, la capitolul importuri, primii cinci parteneri comerciali ai republicii Moldova au fost Ucraina, din care au fost importate mărfuri în valoare de 687 milioane USD (în creştere cu 33 la sută faţă de 2006), Federaţia Rusă - 489,6 milioane USD (în creştere cu 19,6 la sută faţă de 2006), România - 449,1 milioane USD (în creştere cu 29,8 la sută faţă de 2006), Germania - 319,4 milioane USD (în creştere cu 49,2 la sută), Italia - 296,3 milioane USD (în creştere cu 37,2 la sută). Cel mai mare deficit al balanţei comerciale Republica Moldova l-a înregistrat în 2007 în raport cu Ucraina - 519,1 milioane USD (cu 33,9 la sută mai mult faţă de nivelul din 2006), cu Federaţia Rusă - 265,9 milioane USD (în creştere cu 13,1 la sută faţă de 2006), cu România - 237,9 milioane USD (cu 25 la sută mai mult faţă de 2006), Germania - 233,1 (în creştere cu 43,7 la sută), China - 201,9 milioane USD (în creştere cu 1,7 ori.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲