Salariul mediu din economie, mai mare cu 7,7% față de anul trecut
adăugat 02 noiembrie 2010, 09:41, la Economie
Salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională a constituit în ianuarie-septembrie 2908,8 lei şi s-a mărit faţă de anul trecut cu 7,7 la sută, arată datele Biroului Național de Statistică.
Angajaţii din sectorul real al economiei au salarii mai mari cu peste 7,5 la sută, în mediu pe lună câte 3125 lei. În sfera bugetară, salariul mediu a constituit 2532 lei şi a crescut faţă de anul trecut cu 8 la sută.
Persoanele care muncesc în sfera financiară primesc cele mai mari salarii - 6144 lei, mai mult cu 9 la sută faţă de anul trecut. De cealaltă parte, cei din domeniul agriculturii au cele mai mici salarii din economie, în medie câte 1500 lei pe lună, mai mult cu peste 10 la sută.
Salariul mediu lunar din industrie a crescut cu 6,5 la sută şi constituie peste 3340 lei, în comerţ – cu 6,8 la sută, la 2670 lei, hoteluri şi restaurante – cu 10 la sută, la 2390 lei, transport – cu 6,3 la sută, la 3885 lei, tranzacţii imobiliare – cu 7,3 la sută, la 3720 lei, învâţământ – cu 15 la sută, la 2355 lei, sănătate şi asistenţă socială – cu peste 6,8 la sută, la 2814 lei.
În această perioadă unele sectoare au înregistrat scăderi salariale. Au scăzut salariile lucrătorilor din industria extractivă, cu circa 5 la sută, la 3230 lei, dar şi a celor din administraţia publică, cu mai puţin de 1 la sută, la 3150 lei.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲