Semnal al UE: Moldova să fie gata pentru aderare!
adăugat 12 martie 2010, 09:00, la Integrare Europeană
Şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Dirk Schuebel, încurajează Republica Moldova să continue reformele şi să fie gata pentru aderare în cazul în care situaţia se va schimba şi ţările membre ale Comunităţii vor cădea de acord asupra unu nou val de extindere.
Pe de altă parte, în cadrul unei vizite la Moscova, ministrul moldovean adjunct de Externe, Andrei Popov, a explicat responsabililor ruşi că relaţia privilegiată a Republicii Moldova cu vecinii şi apropierea de UE nu trebuie interpretată ca o acţiune antirusească.
Şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova a declarat într-un interviu acordat agenţiei „Infotag” că „după lansarea negocierilor cu privire la semnarea unui acord de asociere între UE şi Republica Moldova, în faţa delegaţiei UE au fost puse noi sarcini care ţin de raportarea detaliată cu privire la noile evoluţii din toate domeniile societăţii moldoveneşti”.
Responsabilul UE a remarcat că „în Moldova suflă un vânt prospăt”, iar UE este hotărâtă să facă tot posibilul „pentru a aduce Republica Moldova la uşa sa”. Pentru atingerea acestui scop, UE va continua să sprijine financiar Republica Moldova şi va întinde o mână de ajutor în soluţionarea diferendului transnistrean în formatul de negocieri deja existent şi prin îmbunătăţirea standardelor de viaţă în Transnistria.
„Actualul Guvern de la Chişinău înţelege din ce în ce mai bine în ce direcţie trebuie să se mişte ţara. Efortul politicienilor este vizibil, dar vorbele trebuie urmate de acţiuni constante”, a menţionat Dirk Schuebel.
El le-a sugerat autorităţilor de la Chişinău să transforme în avantaj faptul că Republica Moldova este o ţară mică. „Într-o ţară mică reformele pot fi implementate mai rapid decât, de exemplu, într-o ţară cu o populaţie de 46 milioane de locuitori, cum este Ucraina”, a precizat reprezentantul UE.
Pe de altă parte, la Moscova, ministrul moldovean adjunct de Externe, Andrei Popov, a transmis săptămâna aceasta un mesaj foarte clar:
„Integrarea europeană este un obiectiv absolut al politicii interne şi externe al Republicii Moldova, dar acest deziderat nu trebuie tratat ca o politică antirusească”. Relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană şi Comunitatea Statelor Independente „sunt compatibile şi convergente, dacă nu chiar complementare”, a menţionat diplomatul moldovean.
Pe parcursul ultimilor ani, UE a acordat Republicii Moldova ajutor la nivel bilateral în valoare de aproximativ 60 milioane de euro anual.
Printre programele implementate cu succes de UE în Republica Moldova se numără Misiunea EUBAM, de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană, care a contribuit substanţial la diminuarea contrabandei prin punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene amplasate pe segmentul transnistrean. De asemenea, UE a implementat programele de sprijinire a bugetului în domeniul social, al sănătăţii şi al aprovizionării cu apă şi canalizare în Republica Moldova.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲