SURPRIZĂ PIB-ul Republicii Moldova a crescut cu circa 8% în anul 2010, până la 71,12 miliarde lei, sau circa 5782 milioane de dolari
adăugat 03 februarie 2011, 07:04, la Economie • Articol publicat de Vlad Durnea
Cifra respectivă rezultă din raportul privind rezultatele preliminare ale executării bugetului public naţional pe anul 2010, prezentat de Veaceslav Negruţa, ministrul Finanţelor.
Conform raportului, executarea bugetului public naţional în anul 2010 a rezultat cu un deficit în sumă totală de 1.778 milioane de lei, ce constituie 2,5% în raport cu Produsul Intern Brut, cu mult sub limita ţintei de deficit, de 5,5%, prevăzut în Legea Bugetului Public Naţional.
Un calcul elementar arată că pentru ca 1.778 milioane de lei să constituie 2,5% din PIB, valoarea acestuia trebuie să ajungă la circa 71,1 miliarde de lei, sau 5.782 milioane de dolari la cursul mediu de schimb de 12,3 leu/dolar din anul 2010.
Dacă cifrele sunt corecte apoi Republica Moldova a înregistrat anul trecut o creştere economică de circa 8%, cu mult peste cele mai optimiste previziuni făcute de Guvern, instituţii financiare internaţionale sau experţi independenţi, care vorbeau de o creştere de 4-7%
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲