Tarlev declară, fudul, că economia moldovenească nu mai balansează pe marginea prăpastiei
adăugat 12 martie 2008, 21:38, la Economie
Circa 210 companii autohtone şi internaţionale şi-au prezentat mărfurile, tehnologiile performante şi serviciile sale în cadrul a două expoziţii specializate - "MoldConstruct" şi "MoldEnergy", inaugurate la Centrul Internaţional de Expoziţii "Moldexpo". La expoziţie, pe lângă agenţii economici din R. Moldova, participă agenţi economici din Rusia, România, R. Belarus, Ucraina, Germania, Austria, Finlanda, Franţa, Italia şi Turcia. Prezent la inaugurare, premierul Vasile Tarlev a salutat prezenţa numeroaselor companii, ce şi-au expus produsele în cadrul expoziţiilor, exprimându-şi convingerea că acestea vor contribui la efectuarea unui schimb de experienţă, de opinii şi la semnarea unor contracte reciproc avantajoase. "A devenit deja o frumoasă tradiţie ca în fiecare primăvară cele mai competitive companii din domeniile respective din ţară şi de peste hotare să-şi expună produsele sale de o înaltă calitate la aprecierea agenţilor economici, vizitatorilor. Această manifestare expoziţională se înscrie în tendinţa firească a dezvoltării sectoarelor de construcţii şi energetic, exprimând cât se poate de fidel realitatea din economia naţională. Este o posibilitate unică oferită firmelor de profil autohtone de a se situa mai aproape de exigenţele europene în domeniul materialelor de construcţii şi sistemelor energetice", a menţionat Tarlev, precizând entuziasmat că R. Moldova "demult am depăşit situaţia când economia balansa pe marginea prăpăstiei şi când industria construcţiilor şi energetică degrada". Pe parcursul anului 2007, au fost realizate investiţii capitale în valoare totală de 14,9 miliarde lei, find date în exploatare circa 486,6 mii metri pătraţi de spaţiu locativ.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲