Contribuţia substanţială repetată a europenilor în formarea guvernării pro-occidentale la Chişinău determină administraţia de la Tiraspol să-şi înăsprească poziţiile faţă de UE, accentuîndu-şi orientarea estică. În contradicţie cu dialogul în ascensiune dintre Moscova şi Bruxelles, bazat pe interese şi interdependenţe economice constante, sporite pe fondul crizei economice şi financiare, regimul separatist respinge factorul european. Cauzele reticenţei sunt însă mai puţine decât motivele artificiale invocate continuu de forţele de la Tiraspol. Proximitatea europeană este ireversibilă şi pronunţată pe Nistru, iar amiciţia UE cu Rusia minimizează capacităţile critice faţă de UE, inclusiv din partea vocilor separatiste.

Menţinerea Chişinăului în orbita Bruxellului deranjează Tiraspolul, pus în situaţia să comunice cu altcineva decât Chişinăul maleabil şi puternic dependent de Moscova. Adiţional la schimbarea informală a echilibrului de forţe în negocierile pentru soluţionarea chestiunii transnistrene, incomodităţi serioase pentru actorii din stângă Nistrului creează operarea unor reforme eficiente de către autorităţile constituţionale, care cu sprijinul europenilor, poate clătina stabilitatea iluzorie a entităţii separatiste.

Atractivitatea malului drept va creşte considerabil după liberalizarea vizelor pentru moldoveni. Ţintiţi pe problema vizelor, oficialii de la Chişinău vor căuta indulgenţă de la Bruxelles, unde există un interes major pentru găsirea soluţiei cheie pentru avansarea reglementării transnistrene. În acest sens, Tiraspolul planifică să beneficieze de avansurile pe care le cere Rusia de la UE în materie de relaxare reciprocă a regimului bilateral de vize.

Atât timp cât Rusia îşi aranjează agenda europeană independent de temerile existente la Tiraspol, ultimul este lăsat în pace să dicteze tonul în cadrul formatului de negocieri, blocându-l, fie tergiversându-l. Recent, reprezentantul administraţiei separatiste, Serghey Simonenko [1], a trasat punctele centrale ale opoziţiei faţă de UE în regiune:

1. Slăbirea factorului rusesc în regiune. Tiraspolul este indignat de consecvenţa cu care Rusia este chemată de Occident să-şi retragă forţele din regiunea transnistreană, în conformitate cu angajamentele internaţionale. Factorul militar rusesc este unul central ce împiedică orice progres practic, în timp ce pentru forţele separatiste – acesta reprezintă o pârghie de a menţine status-quo-ul actual. Garantându-şi siguranţa regimului “criminal”, aceştia continuă să promoveze miturile despre rolul “soldatului rus”, intenţionat suprapunând misiunea de pacificare rusă cu prezenţa ilegală a armamentului şi forţelor militare ruseşti pe teritoriul R. Moldova.

2. Măsurile de consolidare a încrederii. Conştientizând impactul eventual al măsurilor finanţate şi susţinute activ de oficialii europeni, cercurile separatiste le condamnă pe la spate, interpretându-le pentru publicul dezinformat de pe malul stâng prin prisma dialogului politic dintre Chişinău şi Tiraspol. Artificial, acestea creează falsa impresie că europenii pun accentul pe aspectele politice, distrăgând atenţia de la numeroasele proiecte bilaterale realizate pe ambele părţi ale Nistrului şi datorită cărora organizaţiile neguvernamentale din domeniul ecologic, social sau cultural, reuşesc să interacţioneze eficient. Totodată, revendicându-şi statutul de subiect de drept internaţional Tiraspolul condiţionează  participarea sa la acţiunile euroregiunii “Nistru”. De asemenea, administraţia separatistă înţelege că din funcţionarea euroregiunii pot decurge anumite complicaţii legate de socializarea, dechiderea şi penetrarea la nivel local a regiunii de către factorul european, interiorizând practici disctructive pentru regimul existent.

3. Restricţionarea circulaţiei exponenţilor admnistraţiei de la Tiraspol. Acest element este interconectat cu dialogul pentru liberalizarea vizelor pentru populaţia R. Moldova, din care fac parte şi locuitorii regiunii transnistrene. Chiar dacă restricţiile de circulaţie pentru liderii de la Tiraspol au fost suspendate temporar (până în martie 2011), nimeni la Bruxelles nu va renunţa la acestea, fără a face presiuni. În acest sens, oficialii separatişti încearcă să speculeze pentru publicul local, învinuind europenii de duble standarde şi de represiuni politice pentru pretinsa încercare a forţelor separatiste de a integra şcolile de predare în limba română din stânga Nistrului în sistemul educaţional general din regiunea separatistă, alimentând din nou propaganda contra guvernarea de la Chişinău, România şi indirect contra UE.