Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

22 decembrie 2024, ora locală: 09:24

 

TOP-10 Parteneri comerciali ai Republicii Moldova la importuri

adăugat 10 martie 2010, 20:31, la Economie

parteneri comerciali, importuri, Romania, Italia, Rusia
Geografia importurilor moldoveneşti aproape că nu s-a schimbat la vârful clasamentului în ultimii ani,  la fel ca şi acum cinci ani pe primele patru locuri, ba chiar în aceeaşi ordine, se află Ucraina, Federaţia Rusă, România şi Germania.
A coborât o treaptă în această ierarhie Italia, care până în 2009 s-a menţinut pe poziţia a cincea datorită creşterii de peste două ori a livrărilor de materie primă pentru prelucrare. Un salt important în clasamentul ţărilor din care Moldova importă mărfuri l-a făcut China, care în ultimii cinci ani a urcat de pe locul zece pe poziţia a cincea în 2009. Belarus a coborât de pe poziţia a şaptea pe care afla în 2004 pe locul nouă în 2009, iar Franţa nu mai figurează în TOP 10, însă se află în imediata apropiere, pe locul unsprezece.
Ţările din TOP-10 au deţin 74.4% din importurile realizate de Republica Moldova. În anul 2009 aceasta a importat mărfuri în valoare de 3278.3 milioane de dolari SUA, în scădere cu 33.1% faţă de 2008
1.Ucraina – 458.8  milioane dolari                           
După anul 2000 Ucraina a devenit cel mai mare furnizor de mărfuri pentru Republica Moldova, ca în următorii zece ani să-şi mărească prezenţa pe piaţa moldovenească de aproape opt ori, până la 838.9 milioane de dolari în 2008. Ţara vecină s-a menţinut în fruntea clasamentului chiar şi după reducerea cu 45.3% a exporturilor pe piaţa moldovenească, în 2009. Cota Ucrainei în importurile realizate de Moldova s-a redus până la 14.0% în 2009, faţă de 17.1% în aceeaşi perioadă a anului precedent.
Produsele agroalimentare au cea mai mare pondere (circa 20%) în livrările de bunuri ucrainene pe piaţa moldovenească, după care urmează fonta, fierul şi oţelul şi articolele din acestea, uleiurile din petrol şi minerale bituminoase. În 2009 Chişinăul nu a importat energie electrică din Ucraina, care în 2008 a deţinut prima poziţie în importurile de ţara vecină cu o pondere de circa 15% din total livrări spre Republica Moldova.
2. Federaţia Rusă – 373.2 milioane dolari
În anul 2001 Federaţia Rusă a cedat primul loc printre ţările-partenere ale Moldovei în derularea importurilor, pe care l-a deţinut din 1991. Criza financiară din 1997 a răsturnat ierarhii, dar a şi  dus la prăbuşirea comerţului exterior a ţărilor din regiune. În numai patru ani (1997-2000) exporturile din Rusia pe piaţa moldovenească au scăzut de aproape trei ori.
Majorarea treptată a preţului la exportul de gaze ruse după 1 ianuarie 2007 a dus la o creştere valorică considerabilă a importurilor din Federaţia Rusă, cu circa 170 milioane de dolari într-un singur an, 2008. În anul 2009 Republica Moldova a importat din Rusia mărfuri în valoare ce 373.2 mil. USD, ceea cea reprezintă 56.0% faţă de 2008, iar ponderea în total s-a micşorat de la 13.6% la 11.4%. În perioada de iarnă, când consumul de gaze este mult mai mare decât în alte perioade ale anului, aproximativ 75-80% din importurile din Rusia în Moldova o constituie „gazul de sondă şi alte hidrocarburi gazoase". Cota acestuia în total importuri în perioada primăvară-toamnă scade până la 30%, iar printre mărfurile de import se numără uleiurile de petrol.
3. România – 311.7 milioane dolari
Importurile din România au crescut de 3.6 ori, în anii 2004-2008, mai pronunţat decât din alte ţări ce fac parte din TOP-10, cu excepţia Chinei. În 2008 importurile româneşti au ajuns la 590 mil. USD. Criza cererii a dus la căderea în anul 2009 a importurilor din România cu 47.2%, iar a ponderii în total importuri realizate de Republica Moldova până la 9.5%, faţă de 12.1% în anul 2008.
Printre cele mai importante categorii de bunuri importate de Republica Moldova din România se numără uleiurile din petrol sau minerale bituminoase (25-30% din total livrări), maşinile, aparatele şi echipamentele electrice, produse ale industriei chimice, materiale plastice şi articole din acestea.
4.Germania – 252.3 milioane dolari
Unul dintre principalii parteneri la importuri ai Moldovei, cu „viză de reşedinţă permanentă" pe locul patru este Germania. Importurile din această ţară s-au ridicat la 364 mil. USD în 2008, iar în 2009 au scăzut cu 30.8%. Cota în total a crescut nesemnificativ, cu 0.3 p.p., până la 7.7%.
Republica Moldova importă din Germania preponderent maşini, aparate şi echipamente, mijloace de transport, produse ale industriei chimice, medicamente.
5. China – 246.5 milioane dolari
Importurile din China au crescut de 8.63 de ori în anii 2004-2008, mai mult decât din orice altă ţară. Iar după deschiderea unui impetuos mall chinezesc la Chişinău şi crearea unor firme-satelit ale acestuia, viteza expansiunii se pare s-a mărit, în 2008 importurile chinezeşti s-au ridicat la 325 mil. USD.. Doar criza a mai redus din viteza acesteia, deşi importurile din China au scăzut în 2009 cu „doar" 24.3%, mai puţin decât fluxurile concurenţilor, ca urmare ponderea în total a crescut până la 7.5%.
6. Italia – 231.5 milioane dolari
Extinderea producerii în lohn în Republica Moldova, a mişcat înainte relaţiile comerciale cu Italia. În ultimii ani tot mai multe companii din această ţară şi-au plasat comenzile la întreprinderi din industria uşoară moldovenească. În 2008 importurile din Italia au atins cifra de 306 mil. USD, faţă de 131 mil. în 2004. Producerea mărfurilor cu materia primă a clientului a fost prima care a fost afectată de criză, importurile din Italia au scăzut în 2009 cu 24.4%.
Cele mai importante categorii de mărfuri importate de Republica Moldova din Italia sunt materialele textile şi articolele din acestea, maşini şi aparate, echipamente electrice şi mecanice, dar şi medicamente, piei, blănuri.
7. Turcia – 172.4 milioane dolari
Importurile din Turcia au crescut de 3.4 ori în anii 2004-2008 şi au atins cifra de 231.8 mil. USD. Mărfurile turceşti, care în anii 90 invadase piaţa moldovenească, pierd tot mai mult în faţa celor chinezeşti, poloneze etc. În 2009 importurile din Turcia au scăzut cu 25.7%, însă ponderea în total a crescut de la 4.7% în anul 2008 la 5.3% în 2009. Republica Moldova mai importă din Turcia metale comune şi articole din acestea, maşini şi aparate.
8. Kazahstan – 168.0 milioane dolari
Importurile din Kazahstan au avut mai curând un caracter accidental, decât unul bazat pe nişte contracte de lungă durată. În cazul Kazahstanului nu putem vorbi de tendinţe. Astfel, dacă în 2005 importul atinsese 66.8 mil. USD, apoi în anul imediat următor a căzut la 5.6 mil. USD, în 2007 a urcat la 11,4 mil. USD. Livrările de gaze din această ţară prin intermediul Gazprom (deci, mai curând e vorba de reexport) către Republica Moldova la începutul anului 2009, a dus la cea mai impresionantă creştere a importurilor cu o ţară, de 7.8 ori în 2009, iar a ponderii în total importuri de la 0.5% la 5.1%. 
9. Belarus – 137.4 milioane dolari
Unul dintre partenerii tradiţionali ai Moldovei în est este Belarus, care pe parcursul anilor a furnizat tehnică agricolă pentru fermierii moldoveni, dar şi produse minerale. Importurile din Belarus au crescut constant pe parcursul ultimilor cinci ani, până la 199 mil. USD în 2008, însă în 2009 importurile belaruse au scăzut cu 31.0%.
10.Polonia – 87.6 milioane dolari
Indiferent de evoluţiile regionale, Polonia s-a menţinut după anul 2000 permanent în TOP-10. Este considerată de importatorii moldoveni drept un partener tradiţional. În 2008 a fost atins cel mai înalt nivel al exporturilor din această ţară către Moldova, respectiv 121.3 mil. USD. Criza a afectat şi relaţia cu Polonia, în anul  2009 importurile poloneze cu destinaţia Republica Moldova s-au redus cu 27.8%, iar ponderea în total a crescut cu 0.2 p.p., până la 2.7%.

Autor: ECO Magazin Economic
Sursa: www.eco.md


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Economie

Luptele au intrat pe piața imobiliară. Cazul Pro Imobil
Compania imobiliară Pro Imobil, vizată într-un dosar penal, a suportat mai multe schimbări în perioada în care fondatorul afacerii era anunțat în căutare internațională, angajații fiind interogați. Business-ul a trecut pe o altă companie, de pe „Pro Imobil Grup” SRL [...] mai mult
Drumurile Moldovei – dăruite de străini, compromise de localnici
În timp ce instituţiile internaţionale susţin financiar construcţia drumurilor şi dezvoltarea infrastructurii în R. Moldova, o parte din societate acţionează distructiv asupra consolidării bunăstării R. Moldova: banii sunt folosiţi fraudulos, monitorizaţi insuficient, iar cetăţenii nu sunt informaţi transparent despre cheltuieli, fraude [...] mai mult
Comisar european, către Parlamentul României: Vă rugăm să faceţi ceva!
Comisia Europeană va da România în judecată la Curtea Europeană de Justiţie, dacă Parlamentul de la Bucureşti va adopta amendamentele aduse Ordonanţei de Urgenţă 64/2016 din sectorul gazelor naturale, a declarat, marţi, comisarul european pentru Energie, Miguel Arias Canete, într-o întâlnire la Bruxelles cu reprezentanţii [...] mai mult
PÂNĂ CÂND LEUL VA ÎNCOLȚI DOLARUL
Dolarul american a scăzut joi față de leul moldovenesc, la cotația de referință a Băncii Naționale a Moldovei, până la un nou minim record. Valuta americană a coborât cu 7 bani, până la 18 lei și un bănuț. Iar băncile comercile la cumprarea unui dolar oferă sub 18 lei. O cotaţie mai mică nu a mai fost [...] mai mult
BNM ȘI KROLL AU CALIBRAT METODELE DE RECUPERARE - SUNT SOLUȚII PENTRU TERMENELE DE PRESCRIPȚII
Reprezentanții Kroll au efectuat în luna iulie o vizită în Republica Moldova în cadrul căreia au fost identificate soluțiile juridice pentru a depăși obstacolele în recuperarea banilor, cauzate de existența termenilor de prescripție în legislația unor țări. De asemenea, cei de la Kroll au informat Chișinăul că ultimul [...] mai mult
Cei mai bogați oameni ai lumii au pierdut 41 de miliarde de dolari din cauza victoriei lui Trump
Miliardarul Carlos Slim, cel mai bogat om din Mexic și al cincilea din lume, a pierdut 5,1 miliarde de dolari în urma surprinzătoarei victorii a lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA, victorie care a dus la deprecierea cu 12% a peso-ului mexican și a șters 9,2% din averea lui Carlos Slim, transmite Bloomberg.
Potrivit analiștilor [...] mai mult
(doc) Moldatsa: Criza milioanelor irosite
Rude ale dem­ni­ta­ri­lor, anga­ja­te prin pro­te­cţie, sala­rii şi pri­me gra­se, lici­ta­ţii dubi­oa­se şi mili­oa­ne de lei chel­tui­ţi ine­fi­cient. Aces­tea sunt doar câte­va din­tre carac­te­ris­ti­ci­le [...] mai mult
Care este valoarea de piață a hotelului Codru
Hotelul Codru din centrul Capitalei urmează să fie achiziționat de Moldova Agroindbank. Potrivit estimărilor făcute de experții imobiliari, valoarea de piață a imobilului respectiv este de cel puțin cinci ori mai mare față de cea achitată în urma privatizării din 2008.
Pe 29 august Moldova Agroindbank a plasat un anunț prin [...] mai mult
Veaceslav Platon, scrisoare deschisă ambasadorilor: „Vreau să ştiţi cum ajung banii contribuabililor în buzunarul principalului mafiot şi dictator al Moldovei, Vladimir Plahotniuc”
Omul de afaceri Veaceslav Platon a adresat o nouă scrisoare ambasadorilor SUA şi UE acreditaţi la Chişinău, în care descrie cum sunt furaţi banii contribuabililor americani şi europeni după ce ajung în Republica Moldova. Platon deconspiră cum, prin intermediul unor scheme, banii ajung în buzunarele „cusute” [...] mai mult
De la banca lui Platon la banca lui Plahotniuc? Ce se va întâmpla cu Moldindconbank
Decizia fără precedent a Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) de a bloca circa 64% din acţionarii Moldindconbank şi de impune un administrator temporar pare a fi un pas logic în direcţia transparentizării și consolidării sectorului bancar.
"Măsuri similare referitoare la acționari au fost întreprinse anterior la Moldova-Agroindbank, ce au [...] mai mult

randat în 	0.2565 secunde