UE acorda 12 milioane de euro pentru interconectarea conductei de gaze intre cele doua state romanesti
adăugat 26 ianuarie 2011, 10:15, la Economie • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
UE va acorda un grant în valoare de 12 milioane euro pentru construirea conductei de gaze Ungheni – Iaşi cu scopul interconectării sistemelor de gaze dintre R. Moldova şi România, scrie Timpul.md, preluat de Romanian Global News.
R. Moldova va primi de la UE 5 mln. euro, iar România - 7 mln. euro. Ziarul Expresul de Ungheni aminteşte că proiectul prevede construcţia a 31 km de conductă pe teritoriul României şi 8,9 km pe teritoriul RM, plus traversarea râului Prut. Va fi construită şi o staţie de măsurare de gaze, inclusiv filtre şi separatoare pentru reducerea presiunii, echipament de protecţie etc.
Costul estimativ al proiectului e de 19 milioane 36 mii de euro. Valoarea investiţiei pe teritoriul României va fi de 10 milioane 226 mii 585 euro, iar pe teritoriul RM – de 6 milioane 993 mii 372 euro. Traversarea râului Prut va costa 1 milion 815 mii 372 euro.
În cadrul unei emisiuni la Radio Moldova, prim-ministrul Vlad Filat a subliniat importanţa acestui proiect pentru consolidarea securităţii energetice a RM, obţinerea în perspectivă a accesului la surse alternative de aprovizionare cu gaze. Vlad Filat a menţionat că RM nu poate depinde doar de un singur furnizor de gaze naturale, care este la moment „Gazprom”-ul rus şi, în viitor, se planifică accesul la surse alternative de „combustibil albastru”.
Amintim că decizia de a construi conducta de gaze Ungheni-Iaşi a fost coordonată primăvara anului trecut, în cadrul întrevederii premierului Vlad Filat cu o delegaţie a Ministerului Economiei al României.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲