UE sugerează comuniştilor să capituleze…
adăugat 01 octombrie 2009, 13:50, la Economie
Scrisoarea lui Javier Solana adresată ex-preşedintelui RM, V. Voronin, pe ultima sută de metri a mandatului său de Reprezentant Înalt al UE pentru politica externă şi securitate (in condiţiile unor rezultate pozitive la referendumul din Irlanda, dar şi a formării noilor structuri europene), reflectă o atitudine contradictorie a UE faţă de comuniştii moldoveni.În esenţă, oficialul european a caracterizat într-un mod superficial relaţiile moldo-comunitare dezvoltate în perioada lui Voronin. Unul din meritele evidenţiate de partea europeană este avansarea procesului de soluţionare a problemei transnistrene, dincolo de “flirtul” regulat al fostei guvernări cu Moscova.
Spre deosebire de noua guvernare a RM aflată la Bruxelles pentru convorbiri tematice (29-30 septembrie a.c.), Voronin a recepţionat o scrisoare de consolare, dar şi încurajare din partea “expiratului” Solana. Tonul în care a fost elaborată scrisoarea denotă faptul că aceasta este dedicată în primul rând publicului comunist, dar şi acelor deputaţi PCRM care “vor” să îl voteze pe M. Lupu în funcţia de preşedinte al RM.
Mesajul central al acestei scrisori a fost însă nu atât caracterizarea generală a cadrului bilateral lacunar al relaţiilor moldo-comunitare, cât mai degrabă o manifestare a diplomaţiei publice europene, în vederea persuadării PCRM să renunţe la blocarea alegerilor Preşedintelui ţării.
Totodată, gestul oficialului european demonstrează în mod repetat că dialogul cu opoziţia parlamentară (PCRM) din RM va avea loc, chiar şi după formarea Alianţei pentru Integrarea Europeană şi a învestirii noului guvern liberal-democrat condus de Filat. Or, sincronizarea vizitei oficialilor moldoveni la Bruxelles cu scrisoarea remisă lui Voronin vin să confirme acest lucru.
Pe de altă parte, adresarea lui Javier Solana poate fi interpretată şi ca o propunere către PCRM şi Voronin de a “capitula”, contribuind astfel la dezvoltarea ulterioară a RM.
În această scrisoare oficialul european apelează la Voronin, descris drept om politic puternic cu calităţi profesionale majore, pentru aplanarea litigiului legat de alegerea Preşedintelui RM. Reieşind din faptul că recent emisarul Kremlinului, Sergey Narîşkin, a pus bazele relaţiilor cu AIE, evitând să critice PCRM. La fel ca şi ceilalţi actori internaţionali, UE încearcă să încurajeze comuniştii să voteze pentru Lupu, pentru a preveni anticipatele. De fapt, Bruxellul ar fi interesat în crearea deliberată a premiselor pentru luarea unei decizii favorabile alegerii şefului ţării, oferindu-le comuniştilor posibilitatea să evite blamarea din partea electoratului pro-comunist (şi a celui neutru), dar şi posibilele cazuri ruşinoase “de trădare” în cadrul formaţiunii lor.
În condiţiile crizei grave în care se află RM, Bruxellul doreşte să obţină din partea partenerilor moldoveni relaţii consensuale pe plan intern (mai ales în eventualitatea realizării ulterioare a umor reforme “dureroase” şi “inaceptabila” pentru populaţie etc.), pentru a reformata integral procesul de integrare europeană la care este ancorat unul din partenerii “complicaţi” din Est.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲