UE va acorda 90 mln. de euro pentru gestionarea crizei în Moldova
adăugat 07 septembrie 2010, 12:46, la Economie
Republicii Moldova urmează să primească un grant de până la 90 milioane de euro, măsură menită să contracareze efectele crizei financiare, potrivit votului Parlamentului European de azi, 7 septembrie.
Deputații europeni au sprijinit cu o majoritate largă raportul elaborat de Iuliu Winkler (PPE, RO), fiind adoptat prin vot cu apel nominal (590 voturi pentru, 26 împotrivă și 29 de abțineri).
Această asistență financiară va ajuta Chișinăul să consolideze deficitul balanței de plăți și să suplimenteze sprijinul oferit deja de Banca Mondială și FMI și alte surse bilaterale. Banii vor fi transferați în trei sau patru rate: două rate în 2010 și una sau două în 2011.
Deputații europeni au insistat ca Parlamentul European să fie informat cu regularitate de către Comisia Europeană cu privire la gestionarea asistenței în conformitate cu principiile eficienței, transparenței și responsabilității.
În noiembrie 2009, Parlamentul European a aprobat un sprijin macro-financiar pentru Serbia (€200 milioane sub formă de împrumut), Bosnia și Herțegovina (€100 milioane, împrumut), Armenia (€65 milioane împrumut și €35 milioane grant), și Georgia (€46 milioane, grant). În mai 2010, deputații europeni au aprobat asistență macro-financiară în beneficiul Ucrainei (€500 milioane, sub formă de împrumut).
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲