Un grup de lucru va examina posibilitatea livrarii de catre Ucraina a energiei electrice pentru export prin Moldova
adăugat 24 ianuarie 2008, 22:34, la Economie
Republica Moldova propune Ucrainei să livreze energia electrică pentru export tranzitând teritoriul moldovenesc, informează AP FLUX. În cadrul consultărilor moldo-ucrainene privind perspectivele colaborării bilaterale in domeniul electroenergetic, desfăşurate ieri la Kiev, s-a convenit asupra formării unui grup de lucru, care va examina aspectele acestui proiect. Din partea Republicii Moldova, delegaţia care a participat la consultările bilaterale a fost condusă de ministrul Industriei şi Infrastructurii, Vladimir Antosii, iar delegaţia Ucrainei - de ministrul Combustibilului şi Energeticii, Iuri Prodan. Pe parcursul întrevederii, părţile au reiterat aspiraţiile privind conexiunea sistemelor electrice ale Republicii Moldova şi Ucrainei la Uniunea pentru Coordonarea Transportatorilor de Energie din Europa. De asemenea, părţile au convenit asupra respectării în continuare a principiului de formare a preţului la energia electrică importată de către Republica Moldova, conform contractului semnat anterior, mai informează AP FLUX.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲