Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

22 decembrie 2024, ora locală: 09:05

 

(VIDEO & Declaratii de Presa) Parteneriat strategic pentru integrarea europeană intre cele doua state romanesti

adăugat 27 aprilie 2010, 11:59, la Integrare Europeană

Parteneriat strategic, integrarea europeană, doua state romanesti

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a fost primit, marţi dimineaţă, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Traian Băsescu. La finalul discuţiilor, preşedintele Băsescu i-a transmis omologului său că România şi Moldova trebuie să propună un termen de finalizare pentru acordurile aflate deja în lucru între cele două state.

"Dincolo de ceea ce vom semna, cred că trebuie să ne punem un termen pentru a finaliza şi alte câteva acorduri: acordul privind regimul mormintelor româneşti şi acordul privind informaţiile clasificate ce vizează securitatea naţională a celor două state. Decât să donăm în alte zone ale lumii, am prefera să donăm Moldovei sumele care ne revin în cadrul programului UE", a spus şeful statului român.

Potrivit preşedintelui Băsescu, prin documentele semnate marţi, a fost mărit numărul de burse acordate tinerilor din Republica Moldova, de la 2.150 la 5.000 de locuri în învăţământul superior şi în învăţământul gimnazial românesc.

"Declaraţia se stabileşte atât cadrul privilegiat al relaţiilor bilaterale, cât şi extinderea şi aprofundarea cooperării pe următoarele dimensiuni ale procesului de integrare europeană: dimensiunea politică, dimensiunea economică şi dimensiunea culturală. Parteneriatul strategic va avea drept instrument de implementare un plan de acţiune care va fi convenit şi semnat de prim-miniştrii celor două guverne", a spus Traian Băsescu.

Totodată, şeful statului a făcut referire şi la acordul de asistenţă financiară nerabmursabilă în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova. "Acest acord prevede realizarea de proiecte în domeniul infrastructurii şi educaţiei, care să contribuie la bunăstarea cetăţenilor Republicii Moldova", a explicat Băsescu.

"În ceea ce priveşte acţiunile viitoare, va trebui ca, în cel mai scurt timp, să se organizeze sesiunea Comisiei interguvernamentale de cooperare economică şi integrare europeană, care va analiza proiecte economice energetice şi de infrastructură pe care le avem în derulare sau asupra cărora ţintim să le dezvoltăm", a spus Băsescu.

Astfel, în discuţiile purtate cu Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, şeful statului român a ridicat problema a trei proiecte bilaterale care să conecteze infrastructurile Republicii Moldova la infrastructura României şi, implicit, la cea europeană. Este vorba de calea ferată Iaşi-Chişinău, interconectarea sistemului de transport gaze pe conductă şi interconectarea pe 400 de kw a reţelelor electrice ale celor două ţări.

Totodată, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că priveşte "cu multă deschidere" două din problemele ridicate de preşedintele Mihai Ghimpu, cu impact direct asupra cetăţenilor. Una se referă la reducerea sumei pe care cetăţenii din Republica Moldova sunt obligaţi s-o prezinte la obţinerea vizei de acces în România, respectiv 500 de euro.

"Va trebui să analizăm posibilitatea unei reduceri a acestei sume, în condiţiile în care suntem obligaţi să reducem cuantumul sumei pentru orice cetăţean, nu numai pentru cei din Republica Moldova", a explicat Băsescu.

"Vom analiza şi, dacă din punct de vedere al reglementărilor Uniunii aceste lucruri sunt posibile, le vom trata cu maximă atenţie şi cu dorinţa de a răspunde pozitiv solicitărilor părţii moldovene", a încheiat şeful statului.


Autor: Realitatea.net / Antena 3
Sursa: www.realitatea.net
A comentat :) 27 aprilie 2010, 12:43
Tot inainte!
A comentat Dan 27 aprilie 2010, 12:55
marirea burselor in în învăţământul superior şi în învăţământul gimnazial românesc?
A comentat cluj 27 aprilie 2010, 16:35
nu stiti cumva cand o sa vina bursele pentru elevii basarabeni?ca nu leam luat din martie
A comentat cj 27 aprilie 2010, 16:38
la declaratia de marire a locurilor de bursa am trecut noi aciasta tema-pina la anul nou s-au acordat,peurma au spus ca a fost o gresala a ministerului...pentru toti basarabenii anului intii.cu o mina ne-au dat-o si cu doua ne-au luat-o.asa ca nu-mi vine a crede ca se va schimba ceva,adica tocmai me-am adus aminte la o fraza din hamlet;''printulei,ce cititi...''.raspuns;''cuvinte,cuvinte,cuvinte...''
A comentat dac 27 aprilie 2010, 17:53
Aţi auzit cum o zis Ghimpu: "Este foarte important pentru noi toţi românii vizita ...." Sooopper tare. Jos pălaria. Respect Ghimpu!
A comentat romanu 27 aprilie 2010, 21:08
AM PUS VOTAT PE FILAT , DA SE PARE CĂ GHIMPATU ÎI OMU DE CARE AVEM NEVOIE
A comentat BRAVOOOO GHIMPATULE 28 aprilie 2010, 05:06
Toti tin la tarile lor
Amercanii de exemplu ii auzi mereu cand li se intampla ceva
United we stand!!
Asa vom reusi si noi romanii si moldovenii(romani de fapt)
Uniti si mereu intr un gand
Sa de-a D-zeu un viitor frumos la toti ce i cu inima romana
A comentat franco 29 aprilie 2010, 08:58
Bravo Ghimpu...respect si Doamne Ajuta tot inainte.
A comentat Marcello 29 aprilie 2010, 13:29
Hai Romania, sanatate multa la fratii nostrii de peste Prut!
A comentat michi maus 29 aprilie 2010, 16:58 | mergi sus ▲


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Integrare Europeană

traian-basescu,
Traian Băsescu cere oficial unirea României cu Republica Moldova. ”Este timpul să începem să acţionăm şi în România”
Traian Băsescu cere oficial unirea României cu Republica Moldova. Liderul PMP, Traian Băsescu,a cerutconduceri partidului unirea României cu Republica Moldova.
Fostul președinte al României a mai cerut a supus aprobării Consiliului Executiv Naţional al Partidului Mişcarea Populară și elaborarea unei legiprin care primarii să [...] mai mult
Juncker: Statele din Balcanii de Vest pot adera la UE în 2025
Aderarea Statelor din Balcanii de Vest la Uniunea Europeană este posibilă în 2025, a declarat, duminică, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, informează site-ul agenţiei de presă Reuters, scrie Mediafax.
Declaraţiile preşedintelui Comisiei Europene au fost făcute în contextul în care acesta a efectuat o vizită [...] mai mult
ȘEFUL TRUPELOR SUA ÎN EUROPA: „PACIFICATORII” RUȘI DIN TRANSNISTRIA - NUMAI PACIFICATORI NU SUNT
Generalul Ben Hodges, comandantul trupelor armate ale SUA în Europa, a făcut un comentariu referitor la armata rusă staționată în regiunea transnistreană, într-un interviu acordat publicației ucrainene Censor.net.
 
Potrivit generalului american, presiunea Rusiei asupra vecinilor săi vine pentru a-i împiedica pe aceștia [...] mai mult
Piramida financiară din poliție a fost betonată cu prevederea 25%
În legea privind politica bugetar-fiscală pentru 2017, a fost aprobată o prevedere prin care colaboratorii poliției vor încasa ca bonus salarial 25% din volumul amenzilor aplicate cu implicarea lor. Pentru implementarea prevederii, la 1 martie 2017 Guvernul a aprobat Regulamentul privind procedura de stimulare financiară a agenților constatatori [...] mai mult
Putin l-a invitat pe Dodon la Moscova si l-a felicitat pentru victoria sa din turul II al alegerilor prezidentiale



Vladimir Putin l-a felicitat pe Igor Dodon pentru victoria sa de la alegerile prezidentiale si l-a invitat in Rusia, scrie Ria Novosti





Presedintele rus, Vladimir Putin a subliniat ca rezultatul votului demonstreaza sprijinul larg al alegatorilor pentru ideile lui Dodon privind stabilitatea sociala si economica, dar si pentru construirea [...] mai mult
(VIDEO) #KILLER VIP: MATRIOSKA PLAHOTNIUC-USATÎI
Un asasin care a ratat două ținte a devenit muniție electorală, înghițit de relația complicată a lui Vlad Plahotniuc cu Renato Usatîi.
Războiul lor aparent nu-i împiedică să împartă același proiect de țară: Igor Dodon. Unul lucrează la vedere, celălalt – din umbră.
Aceasta-i o poveste despre [...] mai mult
Autoritățile R. Moldova, NEDUMERITE: În Transnistria au loc „competiții militare”, pentru PRIMA dată cu implicarea tehnicii de luptă
Exerciții militare din nou în Transnistria. De această dată, pentru prima oară va fi utilizată, în următoarele două săptămâni, tehnică militară. Potrivit autorităților autoproclamate din Transnistria, aceste „competiții militare” au drept scop dezvoltarea interacţiunii forţelor militare ale Federaţiei Ruse cu structurile [...] mai mult
Prima ATENŢIONARE publică de la Maia Sandu pentru conducătorii unor instituţii publice:
Candidata PAS la funcţia de preşedinte al R. Moldova, Maia Sandu, a trimis, astăzi, Parlamentului, Guvernului, Ministerului Afacerilor Externe şi Comisiei Electorale Centrale din R. Moldova o atenţionare publică "vizând răspunderea pe care urmează s-o poarte conducătorii instituțiilor statului pentru obstrucționarea dreptului de vot al cetățenilor [...] mai mult
Maia Sandu, despre Crimeea, relațiile cu Rusia și federalizarea Moldovei: „Știu că Putin respectă oamenii puternici”
Candidatul la funcția de președinte, Maia Sandu, a acordat un interviu pentru publicația rusă Kommerstant, în care a vorbit atât despre planurile sale pentru politica interne, cât și despre relațiile cu Rusia, în cazul în care va deveni președinte. Sandu spune că acestea „vor putea fi îmbunătățite dacă [...] mai mult
Reacția lui Igor Dodon la retragerea lui Marian Lupu: Sandu este candidatul convenit de Nuland cu Plahotniuc
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a venit cu o primă reacție la retragerea lui Marian Lupu din cursa electorală în favoarea Maiei Sandu. El a promis că socialiștii se vor mobiliza și mai mult, iar mișcarea ar fi fost „coordonată la Washington”.
Citiți integral mesajul lui Dodon:
Ceea ce trebuia de demonstrat.
Ceea ce spuneam de cîteva [...] mai mult

randat în 	0.1178 secunde