Viorel Cibotaru: RM intensifică relațiile militare cu România
adăugat 25 iunie 2015, 07:17, la Integrare Europeană • Articol publicat de Octavian Balan
Republica Moldova va dezvolta progresiv cooperarea în domeniul militar cu România, anunță ministrul moldovean a Apărării, Viorel Cibotaru. Declarații în acest sens el a făcu în ajun, la Bruxelles, unde miniștri apărării din țările membre al NATO urmează să adopte astăzi un pachet de asistență pentru consolidarea capacităților de apărare destinat Republicii Moldova.
Cibotaru a purtat la Bruxelles o discuție cu omologul său român, Mircea Dușa, mulțumind cu această ocazie României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova.
„Încă o dată vreau să reiterez că rolul României în acest proces este unul enorm și am avut senzația că nu doar reactivăm anumite intenții, care au fost înghețate de mai mulți ani, dar vom păși și noi într-o nouă fază a cooperării, consolidând interoperabilitatea noastră, angajându-ne în niște eforturi comunie de menținere a păcii și de consolidare a stabilității și păcii în regiune, lucru care va contribui, fără îndoială, inclusiv și la dezvoltarea Republicii Moldova, precum și la alinierea Republicii Moldova cu țările Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice”, a subliniat Viorel Cibotaru după această întrevedere.
În context, Mircea Dușa a amintit că, pe parcursul acestui an, militarii moldoveni au participat deja la două exerciții de amploare care s-au desfășurat în România, sub egida NATO, iar Viorel Cibotaru a adăugat că militarii români vor participa la mai multe manevre ce se vor desfășura în Republica Moldova până la sfârșitul anului.
De asemenea, Cibotaru și-a exprimat speranța că, în cel mai apropiat timp, va fi oficializată decizia privind deschiderea unui oficiu de legătură al NATO la Chișinău.
Vom aminti că miniștrii apărării ai NATO se reunesc la Bruxelles. Pe agenda acestei întruniri a fost inclusă și aprobarea unui pachet de asistenţă pentru consolidarea capacităţilor de apărare destinat Republicii Moldova. Acest program de asistență, de care mai beneficiază Georgia, dar și Iordania, prevede reformarea și modernizarea structurilor de apărare ale Republicii Molodva, evaluarea riscurilor care pot amenința acest stat, precum și asistență pentru reevaluarea doctrine militare.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲