Vladimir Voronin cumulează cele mai mari două salarii bugetare din Republica Moldova
adăugat 08 iunie 2009, 08:47, la Economie
Preşedintele Voronin cumulează în prezent cele mai mari două salarii din Republica Moldova, beneficiind şi de o pensie echivalentă cu cel puţin 75 la sută din salariu şi obţinând venituri totale în valoare de peste 1.600 de euro.În calitate de preşedinte al ţării, Voronin primeşte un salariu lunar de 9.600 de lei moldoveneşti (613,5 euro), iar ca preşedinte al Parlamentului, un salariu de 8.800 de lei moldoveneşti (562.4 euro), la care se adaugă pensia de demnitar public, echivalentă cu 75 la sută din salariu, respectiv 7.000 de lei moldoveneşti (447.4 euro), scrie Ziarul De Gardă, citat de Mediafax.
Suma totală se ridică la pete 25.000 de lei moldoveneşti (peste 1.600 de euro), potrivit calculului făcut de Ziarul de Gardă.
Mai mulţi jurişti au apreciat că situaţia lui Voronin, care cumulează două funcţii retribuite din bugetul de stat, este ilegală. "Legea nu prevede ca Voronin să deţină două funcţii retribuite. Într-un stat normal, aşa ceva nu ar fi admis", a declarat Victor Popa, expert în probleme constituţionale.
"Este şi o încălcare etico-morală să ridici aceste două salarii, or unul dintre acestea îl primeşte ilegal", a apreciat şi Viorel Furdui, expert la Centrul IDIS "Viitorul".
"Este ilegal ca Voronin să primească două salarii. Nu am auzit nici o declaraţie oficială conform căreia să fi renunţat la unul dintre ele. Curtea Constituţională ar trebui sesizată" în acest caz, a afirmat şi juristul Alexandru Tănase.
Preşedintele Curţii Constituţionale a anunţat vineri că instanţa nu acceptă să dezbată o solicitarea depusă de liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, care a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu incompatibilitatea funcţiilor de deputat şi şef al statului
Filat a mai anunţat că va formula o nouă sesizare la adresa Curţii Constituţionale, în speranţa că va primi un răspuns clar. Filat vrea să afle pe de o parte de la Curtea Constituţională dacă preşedintele Republicii Moldova are dreptul să deţină şi calitatea de deputat în Parlament, după expirarea perioadei de 30 de zile de la validarea mandatului de deputat. Pe de altă parte el doreşte să afle dacă un deputat are dreptul să deţină şi funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, după expirarea perioadei de 30 de zile de la validarea mandatului.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲