Voronin va trebui judecat pentru uzurparea puterii de stat pentru ca a preluat ilegal puterea
adăugat 28 iulie 2009, 10:11, la Economie
Judecătorii care au pus bazele Constituţiei R. Moldova au lăsat să se inţeleagă că preşedintele in exerciţiu, Vladimir Voronin, a uzurpat puterea in stat, scrie Jurnal de Chisinau, preluat de Romanian Global News.Potrivit, art.2 din Constituţia R.Moldova, "nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat in nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai grava crimă impotriva poporului".
Judecătorul de la Curtea Constituţională Nicolae Osmochescu se intreabă "Cum poate fi calificată altfel situaţia atunci cand partidul de guvernămant nu numai că ignoră, dar şi marginalizează cu totul partidele de opoziţie. De cand sunt la putere, comuniştii au adoptat legile doar cu votul lor. Ei au transformat automat Parlamentul intr-o maşinărie de vot a fracţiunii parlamentare a PCRM", a declarat, in cadrul unui simpozion, Osmochescu.
Judecătorul mai consideră că partidul de guvernămant incalcă şi art. 5 din Constituţie care prevede că "democraţia in Republica Moldova se exercită in condiţiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul."
"Acum toţi care nu sunt de acord cu ideologia PCRM sunt antistatalişti, antipatrioţi. Chiar şi sloganul "Să ne apărăm patria" are acelaşi iz. De cine să ne apărăm patria? Consider că acest fapt este o incălcare a legii. Este un slogan imoral şi ilegal", a mai spus Osmochescu.
La randul său, doctorul in drept, Boris Negru susţine că, "la uzurparea puterii, incălcarea suveranităţii poporului au contribuit şi preşedintele, şi guvernul, şi parlamentul". "In mod normal, actele normative emise de Voronin după 7 aprilie 2009 urmează a fi considerate nule", a mai declarat Negru.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲