
Ziua de „naștere” a leului moldovenesc
adăugat 29 noiembrie 2010, 16:34, la Economie • Articol publicat de Ana Plămădeală

Leul moldovenesc a împlinit azi 17 ani. El a fost introdus în circulație la data de 29 noiembrie 1993.
Parlamentul țării a adoptat Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, la 4 iunie 1991, în care a fost stipulată introducerea monedei naţionale în Moldova. Însă, în titlul “Sistemul monetar al Moldovei” a legii respective lipsea denumirea unităţii monetare a statului.
Atunci, țara a avut de ales între două denumiri a valutei naţionale – ducat sau leu – şi peste un an şi jumătate alegerea a fost făcută în favoarea leului.
Cursul monedei naţionale reflectă dinamica economiei Moldovei. La momentul introducerii leului în circulaţie, cursul de schimb faţă de dolarul american era de 3 lei şi 85 de bani pentru 1 dolar. După criza din 1998, leul a continuat să se devalorizeze, ajungând în prezent la 12 lei pentru un dolar.
Nivelul maxim al cursului de schimb al leului faţă de valuta americană a fost atins în aprilie 2003, când s-a ajuns la 14,7 lei pentru 1 dolar.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲