În ultimii ani, 9 mai, la Chişinău, seamănă tot mai mult cu un spectacol scăpat de sub control, în care două trupe de actori joacă pe aceeaşi scenă, în acelaşi timp, textele a doi autori incompatibili, diferiţi şi ca stil, şi ca idei.

În timp ce unul dintre „scenarişti" concepe această zi ca pe un moment al încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, ca pe un omagiu ostaşilor căzuţi în lupte din ambele tabere, şi ca pe un prilej de meditaţie asupra trecutului, punând accentul pe conciliere şi solidaritate între popoarele Europei, celălalt vede evenimentul ca pe o zi de triumf a unui popor în „marele război pentru apărarea patriei", punând accentul pe victoria unui regim, comunist, asupra altui regim, nazist, a unei naţiuni, care reprezenta forţele binelui, asupra alteia, care reprezenta forţele răului. Din păcate, nu fără concursul administraţiei „teatrului", prioritate are cel de-al doilea scenariu.

Cu victimele sovietice ce facem?

Bizareria situaţiei nu e numai în faptul că regimul învingător nu mai există, că s-a prăbuşit cu toată „progresivitatea" lui. Regimul învingător nu pare mai bun decât cel învins. Și folosirea zilei de 9 mai pentru glorificarea URSS în condițiile în care rolul său în declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial nu a fost deloc pasiv continuă să rămână o altă temă de discuție, oricât s-ar strădui unii să o considere încheiată. Războiul a început la 1 septembrie 1939 și, dacă suntem europeni, de ce l-am reduce doar la perioada „apărării patriei" sovietice? Până la 22 iunie 1941, la 17 septembrie 1939, URSS a invadat, în înțelegere cu Hitler, o jumătate de Polonie, și a atacat, la 30 noiembrie 1939, Finlanda. Masacrarea celor 20 de mii de ofițeri polonezi la Katyn și în alte locuri s-a făcut în aprilie 1940, până la începutul „războiului pentru apărarea patriei", iar în scurtul, dar foarte crâncenul, război al URSS împotriva Finlandei, cu participarea Germaniei, care bloca încercările aliaților europeni de a le acorda ajutor finlandezilor, și-au pierdut viața și au fost răniți până la 400 mii de ostași sovietici. În mod ciudat, în conformitate cu conceptul oficial al sărbătoririi zilei de 9 mai, copiat de la ruși, aceștia nu merită omagiul comemorativ, căci nu au contribuit la victoria împotriva fasciștilor, nu-i așa? Ca să nu mai vorbim despre victimele nevinovate de la Katyn, pe cei aproape 30 de mii de finlandezi căzuți în lupte, căci i-am pune într-o lumină nu tocmai avantajoasă pe „învingători", care, se știe, nu pot fi judecați. Și despre victimele regimului stalinist niciun cuvânt în ziua de 9 mai, deși au fost milioane, popoare întregi.

Rolul Moscovei

Nu fără concursul tacit al Europei, nouă ni se impune un 9 mai războinic, militarist, revanșard, nostalgic, diviziv, în locul unui 9 mai calm, reflexiv, resemnat, solidarizant, cu accentul pe natura criminală, absurdă a războiului. Din an în an, festivitățile de la Chișinău seamănă tot mai mult cu cele de la Moscova, se transformă într-o manifestare politică a șovinismului rusesc, cu isterice note antioccidentale și antiromânești în special.

Rolul Moscovei, care reia practica sovietică de demonstrare a mușchilor, nu este pasiv. Din contra. Ea se implică și încearcă, nu fără succes, să promoveze și să dicteze un model unic, rusesc, de marcare a zilei de 9 mai în spațiul postsovietic. În acest scop au fost mobilizate resurse financiare și umane. Cine va crede că imensa panglică neagră-cafenie desfășurată de tinerii ruși în Piața Marii Adunări Naționale a fost plătită din buzunarele părinților acestora? Împărțirea panglicilor numite „Gheorghievskaia lenta", pornită de la Moscova, pare preluată din tehnologia „revoluțiilor portocalii" și seamănă cu „o marcare a teritoriului", o „bornă" la hotarul controlat de Rusia. Este un semn al imperialismului ideatic, revanșard, al intențiilor de refacere a URSS. Este fața unui „eroism" ideologic, fanatic, steril, fără sens, în spatele căruia nici pomeneală de suferințe umane, de chipuri și suflete dragi, pierdute în război.

Și marșul organizat de PCRM numai a pomenire a celor căzuți nu semăna. A fost o acțiune electorală, de ațâțare a spiritelor nostalgice, românofobe, plătită din surse obscure și sprijinită informațional de mass-media ruse. (Pentru aceasta a fost Igor Dodon la Moscova?) Nu e de mirare că niște tineri rusofoni s-au înfierbântat atât de tare, încât au ajuns să organizeze arderea în public, în parcul din centrul Chișinăului, a două panglici tricolore, să filmeze „execuția" și să pună imaginile pe Internet. Dacă mergem pe această cale, se poate ajunge la lucruri mult mai grave. Cei care au autorizat, dar și organizatorii „marșului victoriei" ar fi trebuit să țină cont de faptul că acesta contravine spiritului unui 9 mai european, ofensează simțămintele oamenilor normali, pentru care viața nu se reduce la destinele Rusiei imperiale.

Presiunile vor spori

E de așteptat ca presiunile ideologice ale Moscovei să sporească și mai mult, după ce, la finele lunii aprilie, Duma Rusă a adoptat o decizie prin care guvernului rus i se dă dreptul să „aplice toate măsurile de răspuns" în cazul manifestărilor de „rusofobie" din statele CSI, Estonia, Letonia, Lituania și Georgia. De menționat că, din punctul de vedere al deputaților, „rusofobia" se manifestă în primul rând prin „tot mai desele fapte de schimonosire a trecutului istoric comun", și în special a evenimentelor legate de „Marele Război pentru Apărarea Patriei". Rezultatele nu au întârziat să apară. Duma și MID-ul rus au și reacționat la incidentele din 9 mai din orașul Lvov al Ucrainei, unde manifestanții proruși au fost atacați de tinerii ucraineni care văd altfel istoria lor. (Ministerul ucrainean de Externe le-a recomandat colegilor de la Moscova să-și caute de treabă, să se preocupe de propriile manifestări de naționalism, cum ar fi cea de la Manejnaia ploşcead'.)

Nu încape nicio îndoială, 9 mai este unul din „caii troieni" ai Rusiei, pentru a ne domina în continuare sufletele. Iată de ce ne amenință ea să nu-l scoatem din cetate. De ce, totuși, era nevoie de o asemenea declarație, dacă și fără aceasta Moscova a folosit toate pârghiile posibile pentru a se impune pe „frontul" istoriei comune? (Să ne amintim, de exemplu, de războaiele vinurilor împotriva RM și a Georgiei.) Să fie aceasta legată de alegerile prezidențiale, de luptele interne între adepții lui Putin și Medvedev? Sau e vorba de o nouă etapă în strategia de refacere a imperiului? Pare să fie și una și alta. Rusia nu are răbdare. Ca un armăsar ținut în frâu, ea cabrează... Dacă va rezista sania rusă unei curse înnebunitoare e altă vorbă.

Liderii fățarnici

Un cuvânt aparte merită să îl dedicăm și liderilor noștri, care acceptă jocul dublu, fățarnic și nici măcar nu încearcă să îndrepte lucrurile pe un făgaș normal. Și cum să le îndrepte, dacă nici măcar nu dispun de o concepție proprie în acest sens? Pentru a menaja Rusia și electoratul prorus, guvernul Filat a stabilit marcarea Zilei Europei nu pe 9, ci pe 7 mai. Halal integrare europeană! Iar Dorin Chirtoacă a fost văzut cu panglica neagră-cafenie la piept. Era jalnic.

Gândim, simțim?

Consilierii europeni ai guvernanţilor noștri nu o fi știind că basarabenii au avut o soartă proprie, nu mai puțin dramatică, diferită în punctele ei esențiale de cea a „poporului sovietic". În loc să încercăm să o conștientizăm, să-i contemplăm în tăcere „meandrele", suntem atrași, împotriva bunului-simț și a bunei-cuviințe, într-o deșănțată manifestare prosovietică, agresivă, românofobă, din care profită politic doar comuniștii și Rusia. Întrebarea ce vine în mod firesc e dacă suntem independenți, dacă avem o identitate sufletească, o fizionomie, o filosofie existențială proprie, așa cum pretindem, dacă gândim și simțim de sine stătător? Dacă e să judecăm după ziua de 9 mai, răspunsul este negativ.