Adrian Cioroianu şi-a prezentat demisia
adăugat 12 aprilie 2008, 11:43, la Politică
Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, şi-a anunţat demisia, într-o conferinţă de presă convocată vineri seară. Premierul, care criticase dur, cu o zi înainte, activitatea MAE şi ceruse o evaluare de urgenţă a întregului personal consular, în urma scandalului "Crulic", a acceptat demisia lui Adrian Cioroianu. "Ancheta va dovedi câte mesaje a scris Crulic către Consulatul României din Polonia. Din toamna trecută, nicio informaţie nu a ajuns la mine vizavi de acest caz. Trebuie să aflăm dacă el a murit din cauza grevei foamei sau din cauza unei erori medicale", a declarat Adrian Cioroianu. Acesta a spus că nu vrea să se antepronunţe, însă consideră că domnul consul Preda "a tratat cazul cu neprofesionalism" şi că rămâne de văzut dacă acesta este singurul vinovat. "Tocmai pentru a nu dă impresia că domnul Preda este ţapul ispăşitor al afacerii şi chiar dacă vina nu a stat niciodată la masă cu ministrul în acest caz, consider că este de responsabilitatea mea să dau mesajul care se cuvine în sistemul diplomatic şi consular. Am ales demisia de onoare ca semn al preţuirii faţă de cei care muncesc într-adevăr peste tot în lume pentru ţară şi pentru ministerul pe care l-am condus", a spus Adrian Cioroianu. Fostul ministru de Externe a vorbit şi despre preţul politic care trebuie plătit într-un astfel de caz: "Nu vreau ca prieteni, colegi sau susţinători liberali să plătească ceva din acest preţ". Cioroianu a spus că în ultimele zile am primit nenumărate mesaje de solidaritate din partea unor colegi din Guvern sau din PNL, din minister , de la Parlamentul European sau din partea societăţii civile pentru care a mulţumit. "Chiar dacă ştiu că din punct de vedere tehnic, nu am nicio vină, totuşi a fost în joc viaţa unui om. Asta contează într-adevăr. Nu contează dacă Crulic era un hoţ recidivist sau un om nevinovat. E vorba pur şi simplu de viaţa unui om, iar o viaţă de om este cu mult mai importantă decât mandatul unui ministru", a mai declarat Adrian Cioroianu. Ministrul demisionar a anunţat că îi lasă succesorului său nu doar un program încărcat de vizite deja programate, ci mai ales un îndreptar de lucru făcând referire la planul de măsuri anunţat joi de MAE. Daniel Claudiu Crulic, în vârstă de 33 de ani, a murit pe 18 ianuarie într-un spital din Cracovia unde ajunsese din arest într-o stare de extremă epuizare cauzată de înfometare. Românul, arestat în septembrie 2007 pentru un presupus furt comis la 11 iulie 2007 într-un magazin din Cracovia, a susţinut că este nevinovat şi intrase în greva foamei din 18 septembrie 2007, cerând insistent o întrevedere cu autorităţile române. Când a murit cântărea numai 26 de kilograme, potrivit rudelor. Cazul, relatat mai întâi cu indignare de presa poloneză, la aproape două luni şi jumătate de la decesul deţinutului, a fost preluat de presa din România la 4 aprilie şi s-a transformat treptat într-un adevărat rechizitoriu la adresa serviciilor consulare ale Ministerului de Externe. Autorităţile române consulare de la Varşovia au fost învinovăţite că nu a acordat la timp şi cum se cuvine asistenţă unui cetăţean român aflat într-o situaţie extremă.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
Dl Cioroianu.cu toate ca sint impotriva d-stra prin neprofesioanalismul dumnneavoastra.prin aceasta declaratie poate va va ierta d-zeu.asa ar trebui sa gindeasca toti guv romani.iar toata ambasada romaniei in polonia ar trebui sa fie judecati si dati afara!