AIE se întâlnește cu Dodon!
adăugat 11 noiembrie 2011, 07:05, la Politică • Articol publicat de Ana Cristiuc
Consiliul Alianței pentru Integrarea Europeană se va întruni vineri, 11 noiembrie, în ședință pentru a discuta cu cei trei deputați neafiliați, care au părăsit recent rândurile PCRM, despre alegerea șefului statului. Ședința va avea loc la ora 15:00, acolo urmând să fie identificată candidatura la funcția de președinte al republicii.
Ex-comunistul Igor Dodon a precizat pentru Publika TV că a fost contactat telefonic și invitat la această ședință de un reprezentant al Partidului Democrat din Moldova, formațiune care deține președinția în cadrul AIE. Tot acolo, Igor Dodon a reiterat că e gata de negocieri cu AIE, dar insistă pe o candidatură apolitică la funcția de șef al statului.
Luni, 14 noiembrie, este termenul-limită pentru înregistrarea candidaților la funcția de președinte al republicii. Deocamdată, comisia parlamentară pentru alegerea președintelui nu a înregistrat niciun candidat. Una din condiţiile pentru înregistrare este înaintarea candidatului din partea a cel puţin 15 deputaţi. Pentru a fi ales, concurentul trebuie să fie votat de cel puţin 61 de deputați. Prima încercare de alegere a şefului statului va avea loc pe 18 noiembrie.
ARENA reamintește că deputatul Igor Dodon a părăsit la 4 noiembrie, fracţiunea PCRM împreună cu Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲