
(AUDIO) Demisia lui Mihai Ghimpu - primul subiect pe ordinea de zi a parlamentului - SOLICITĂ PMU
adăugat 29 iunie 2010, 18:52, la Politică

Deputaţii din partidul Moldova Unită vor boicota şedinţa de miercuri a legislativului în cazul în care deputaţii nu vor include ca prim subiect pe ordinea de zi problema demiterii lui Mihai Ghimpu din funcţia de preşedinte Interimar al RM şi preşedinte al Parlamentului.
Intenţia a fost făcută publică marţi în cadrul unei conferinţe de presă, de către liderul PMU, Vladimir Ţurcan.
Mai multe despre motivele care stau la baza acestei declaraţii ne spune corespondenta Lidia Petrenco.
AUDIO
Decretul semnat de preşedintele Interimar, Mihai Ghimpu, referitor la proclamarea zilei ocupaţiei sovietice, continuă să trezească ecouri. Cei 3 deputaţi ai PMU sînt de părerea că în momentul în care Mihai Ghimpu în calitatea sa de şef interimar a recunoscut că Basarabia a fost ocupată la 28 iunie 1940, prin deducţie logică ar însemna că acest teritoriu urmează a fi restituit teritoriului de bază. Faptul că Mihai Ghimpu este un unionist pune în pericol existenţa RM ca stat, consideră Vladimir Ţurcan.
În cadrul şedinţei de miercuri a parlamentului, PMU va solicita includerea pe ordinea de zi a problemei demisiei lui Mihai Ghimpu. Cei 3 deputaţi fac apel la toate formaţiunile de stînga să-şi reunească eforturile pentru a apăra statalitatea RM. Vladimir Ţurcan este de părerea că reacţia PD, ca partid de centru stînga, la decretul semnat de Mihai Ghimpu, a fost una nejustificat de pasivă şi nehotărîtă, şi asta în contextul în care Marian Lupu a declarat deschis că cere anularea decretului prezidenţial. Dacă la şedinţa parlamentului se vor prezenta şi deputaţii PCRM, nu este exclus că pentru demiterea lui Mihai Ghimpu, prin vot secret, se vor expune şi deputaţi din Alianţă, consideră Vladimir Ţurcan.
Recent PMU a mai părăsit şedinţa parlamentului, pe motiv că deputaţii nu au inclus în ordinea de zi un proiect de lege la solicitarea PMU.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲