Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

22 decembrie 2024, ora locală: 08:42

 

„Basarabia Pământ Românesc” - ADEVĂRATA ROMÂNIE

adăugat 17 septembrie 2009, 09:09, la Ştiri de Top

România ciuntită

Probabil mulţi se vor întreba de ce acest titlu. Cum România ciuntită? S-au pierdut cumva teritorii peste noapte şi societatea românească nu ştie? Răspunsul este, da. S-au pierdut, dar nu acum la momentul 2009, ci în urmă cu 69 de ani când, prin abuz şi jocuri de culise, România a devenit un buchet incomplet din care lipsesc florile basarabene şi bucovinene.

Acum la distanţă de aproape şapte decenii, de la tragicele evenimente, remarcăm o resurecţie timidă, ce e drept la nivelul tineretului pentru renunţarea la uitare şi resemnare faţă de ceea ce a fost, este şi va fi mereu al nostru, chiar dacă material aceste teritorii nu ne mai aparţin. Această, timidă deocamdată, redeşteptare a sentimentului naţional se concretizează la nivelul militantismului practic prin existenţa unor organizaţii şi partide politice care militează pentru readucerea teritoriilor pierdute la Patria Mamă. Nu poate decât să ne bucure această iniţiativă a tinerilor români, dincolo de încadrările organizatorice.

Ceea ce însă nu ne bucură, şi numai că nu ne bucură, dar chiar ne lasă un gust amar şi ne stârneşte protestul, este o recentă campanie de promovare a Basarabiei având ca moto: „Basarabia Pământ Românesc”. Conform principiilor noastre nu îi vom numi pe organizatorii acestei campanii pentru că nu vrem să semene cu un atac îndreptat împotriva unei organizaţii care teoretic militează pentru aceleaşi scopuri ca şi noi.

Dar nu putem rămâne impasibili în faţa gravei deformări a vechii hărţi a Basarabiei istorice prin promovarea unei hărţi care redă vechea provincie de dincolo de Prut, fără Bugeacul românesc care actualmente prin aranjamentele de la începutul anilor’ 90 a revenit Ucrainei. Acest teritoriu, parte integrantă a Basarabiei din cele mai vechi timpuri, avea deschidere la gurile Dunării și la Marea Neagră prin două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă, care au aparţinut din cele mai vechi timpuri statului feudal Moldova.

O mică lecţie de istorie ne reaminteşte că însuşi Ştefan cel Mare şi Sfânt a luptat din greu pentru păstrarea celor două guri comerciale vitale pentru statul moldovean împotriva otomanilor, aceştia din urmă reuşind din păcate cucerirea cetăţilor moldovene după lupte grele ceea ce demonstrează importanţa acestora. În 1812 când Basarabia a fost încorporată Imperiului Ţarist după războiul ruso-turc, Bugeacul adică sudul Basarabiei fiind parte a vechii provincii istorice a Moldovei.

Această mică incursiune în istorie ne demonstrează clar că Basarabia nu se poate limita la actualul teritoriu al R. Moldovava ci, din contră, se întinde de la Hotin până la gurile Dunării prezentându-se ca un tot indestructibil.

De aceea din campania “Basarabia Pământ Românesc” suntem perfect de acord cu motto-ul, dar nu putem fi de acord cu conţinutul hărţii care redă Basarabia. Să nu uităm că o asemenea campanie are darul de a influenţa opinia publică şi de a influenţa mentalul public. Or, în ce mod pozitiv poate influenţa această campanie mentalul românesc de trezire şi conştientizare a problemei naţionale? Prin promovarea unei imagini false a unui teritoriu românesc prin istoria şi aspiraţiile sale? Nu credem. Nu vrem, de asemenea, polemici cu nimeni, dar nici nu putem sta impasibili în faţa deformării adevărului istoric.

Tinerii grupaţi sub stindardul “Basarabia Pământ Românesc” să nu-şi modifice formula de luptă. Dar, pentru a demonstra că nu urmăresc alte interese decât cele pur româneşti, să revizuiască forma hărţii folosite în propaganda pro Basarabia.

Până atunci considerând că este o necesitate, România Vorbeşte lansează campania “Adevărata Românie” care va consta în redarea vizuală a hărţii României aşa cum se prezenta aceasta la finalul anului 1918 în urma tratatelor de pace care au urmat primului război mondial. De ce “Adevărata Românie” şi nu “România Mare?” Simplu! Pentru că în inimile noastre România nu este completă fără Basarabia şi Bucovina. Repetăm, România, nu România Mare. S-a înţeles?











Autor: ROMÂNIA VORBEȘTE
Sursa: www.romania-vorbeste.ro
clar lucru
A comentat elefant 17 septembrie 2009, 09:12
Roncea, tu esti? Deja deveniti jalnici...
A comentat X. 17 septembrie 2009, 09:34
bai, nu v-a iesit cu campania Pro cetatenie, apud "Tutea" si acum incercati tot felul de alte nume, poate poate va baga cineva in seama.

Umblati la substanta OSB si fratii Roncea, nu la hartzi, nu acolo e problema, Traiasca Iurie Rosca, liderul vostru suprem!
A comentat hahaha 17 septembrie 2009, 09:38
Au iesit latratorii de la Noii Golania. va deranjeaza ca baietii promoveaza harta adevarata nu?
A comentat Tudor 17 septembrie 2009, 09:45
nu inteleg de ce e gresit sa sustii campania BPR? daca ati avea putin mai multa minte ati vedea ca aceasta campanie este inclusa in a vostar. Deci unde e problema?
Fiecare face atat cat poate, cu resursele avute. Daca un grup nu poate sustine o campanie cu Romania TOATA e mai bine sa nu faca nimic?
Vedeti ce carcotasi sunteti voi cei de la OSB care preluati articole de la Roncea.(marele tradator PPCD ist)
Dovada furtului: http://www.romania-vorbeste.ro/?p=65
A comentat NU_ignorantei 17 septembrie 2009, 14:39
ROMANIA VORBESTE, site-ul ce promoveaza Campania ADEVARATA ROMANIE nu au nici o legatura cu domnii Roncea. In spate este un grup de actiune ce nu are nici o legatura cu vre una din organizatiile existente sau cu vre unii din activistii de pana acum. ROMANIA VORBESTE este un proiect nou, facut de persoane noi! Multumim tuturor celor care ne sustin in demersul nostru.

Nu e de loc gresit sa sustii campania BPR, ba chiar este foarte buna pana la momentul cand imaginea Romaniei Unite este schimbata cu ce a unei romanii mici si ciuntite!

P.S. Articolul-motivatie al campaniei Adevarata Romanie este scris de un doctorand in istorie contemporana!
A comentat ROMANIA VORBESTE 17 septembrie 2009, 19:06
Initiatorii proiectului ROMANIA VORBESTE nu sunt de acord cu afisul taiat al campaniei BPR.

Din acelasi motiv am indemnat pe site-ul nostru sa nu se acopere stikerele campaniei BPR ci sa se puna langa, pentru a se vedea diferenta!
A comentat ROMANIA VORBESTE 17 septembrie 2009, 19:09
Domnilor, am intrat si eu pe www.romania-vorbeste.ro si cred ca proiectul lor de promovarea a hartii reale a Romaniei este foarte bun! Il sustin pentru ca nu mi se pare normala campania Noilor Golani, care, din pacate, nu promoveaza nici macar o harta care sa cuprinda intreaga Basarabie!!! De pe harta promovata de Noii Golani lipseste, printre altele, Basarabia Istorica! Sloganul "Basarabia Pamant Romanesc" suna bine, ne place tuturor, insa harta acea lasa de dorit!!!

PS - Din ce am vazut, www.romania-vorbeste.ro NU are nicio treaba cu fratii Roncea...
A comentat Un simplu Roman 17 septembrie 2009, 19:14
Va prezic eu cand o sa doreasca moldovenii sa se uneasca cu Romania: NICIODATA! Daca vreti dovada iubirii moldovenilor cititi declasratia d-lui Ghimpu referitor la Unirea cu Romania. Va puteti convinge singuri sau va puteti ameti cu apa rece crezand ca moldovenii se simt romani.
A comentat commiekiller 17 septembrie 2009, 20:11
Salutare fratilor,

Desi nu dau dreptate acestui articol apreciaz forma in care parerea este prezentata. Si da sunt de acord ca a existat candva o Romanie mai mare decat cea de azi dar despre asta voi vorbi mao tarziu.

Din start trebuie sa zic ca oricate flori ar avea un buchet (voi folsi aceeasi metaforma ca in articol) conteaza mult mai mult in ca ape stau acele flori si mai ales cata lumina primesc. iar cand stai lipit de un bloc (a se citi blocul URSS) nu prea primesti lumina. Sper ca asta este un lucru cu care suntem cu totii de acord.

Dar chiar si daca nu suntem cu totii de acord, va rog sa aveti rabdare si sa imi dati voie sa continui metafora. Ce se intampla cu un buchet care este impartit si pus in doua, trei sau mai multe glastre? mai putem vorbi de un buchet? Cat timp trebuie ca acele flori sa stea separate ca sa nu mai fie un buchet ci doua? Si mai ales cat le trebuie mai multor flori sa (re)devina un buchet?

Putem vorbi de Basarabia in buchetul URSS? Putem vorbi de buchetul Romania? Haideti sa vedem o harta a Romaniei timpurii nu o harta a Daciei .
http://muzeulnationalalhartilor.com/index.php?option=com_content&task=view&id=61&Itemid=35
Si legat de asta: Domnia lui Stefan cel Mare (1457- 1504)
Haideti sa mai vedem o harta:
http://www.transylvanian-numismatics.com/Ro/images/monedemedievale/Romania1703.jpg
Aceasta nu stiu din ce an e dar dupa unde apare Romania (In dreapta Greciei) as zice ca e si mai veche.

Luati-va seminte ca mai e de citit un pic.

Acum hai sa ne intoarcem la falsitatea campaniei. Si mai ales la adevarata Romanie? Care e adevarata Romanie? Ei bine adevarata Romanie este cea a prezentului. Care este adevaratul buchet? Aici este intrebarea.

Dar dati-mi voie sa va intreb altceva. Ce se intampla cand iei mai multe buchete si faci unul mare? Mai conteaza in ce buchet au fost florile initial? Daca vei imparti acel buchet va conta din ce buchet proveneau florile initial? Ce inseamna initial? Nu cumva conteaza apa in care pui buchetul? Si cat de des schimbi acea apa? Singura apa noua in ziua de azi este UE si Romania de la est de Prut se hraneste deja din aceasta apa si PARE ca e mai buna decat CSI.
A comentat un NG de la Timi 17 septembrie 2009, 20:39 | mergi sus ▲
Dar mai este o apa sfanta de care pomeneste autorul articolului si anume stramosii nostri. Daca ar fi sa comparam acum "adevarata Romanie" cu o paine traditionala, pe vatra, atunci stramosii nostri ar fi vatra. Si iar, discutand acum temporal si nu spatial, putem sa pretindem ca "adevarata Romanie" este incompleta si NU incorecta in Campania "Basarabia, pamant romanesc". Incorecta ar fi fost daca ar fi "furat" dintr-un teritoriu cladit pe alta vatra stramoseasca.

Dar atata timp cat harta din campanie este TOTAL inclusa in "adevarata Romanie" si ea este incorescta, falsa,gresita atunci si TOTALUL, adica "adevarata Romanie" nu poate fi corecta. Un adevar nu poate include o greseala. Un adevar si o greseala nu fac un adevar mai mare.

In concluzie, ii rog pe fratii care lupta pentru "adevarata Romanie" sa inteleaga efortul nostru si strategia noastra (a mea si a altor frati de dincoace si dincolo de Prut) de a lupta pe masura puterilor noastre si de a spera intr-un buchet mare in care sa ne intalnim toti romanii si anume in UE. Si sa nu ne-o ia in nume de rau. Daca ei pot face mai mult, daca ei pot reface Dacia intreaga (si nu Romania intreaga!) atunci sa faca ca o continuare a muncii noastre. Dar daca au trecut peste 2000 de ani sa distrugi Dacia Mare cred ca e indreptatit sa simt si sa inteleg ca ai nevoie de cel putin inca 2000 de ani ca sa o faci la loc, Este mult mai greu sa construiesti decat sa strici.

Sa darami este usor, sa contruiesti este mai greu. Dusman iti este nu doar cel care vrea sa faca opusul a ceea ce faci tu ci si cel care vrea sa faca acelasi lucru separat de tine si mai ales cel care vorbeste mult dar nu face nimic. Feriti-va nu de cei ce lupta pentru ceva bun pentru ei ci de cei ce vorbesc dar nu construiesc nimic bun. Ceva bun pentru cel de langa mine nu poate fi decat putin bine si pentru mine. Ceva rau pentru venici nu poate fi decat cel putin la fel de rau si pentru noi.

Cine are ochi sa vada cine are urechi sa auda. Acum puteti citi si cealalta jumatate de adevar si puteti alege singuri. Eu cred ca unirea trebuie sa fie ca o cerere in casatorie. fara viol si cu acceptiuneapartilor, la casa de casatorii a UE si sfintita de patriarhul de la Moscova
A comentat un NG de la Timi 17 septembrie 2009, 20:41 | mergi sus ▲
pt commiekiller
vad ca aici te dai tare mare, desi esti un ignorant si un ingamfat...
A comentat Andriana 17 septembrie 2009, 20:51 | mergi sus ▲
Ce pot sa zic este ca ma doare ce faceti..
Este o greseala mare, imaginea cu semnul interzis.
Este o sfidare la adresa mea, la adresa celor care au cantat pentru Republica Moldova la concertele din Bucuresti si Chisinau, la adresa celor care au avut de a face cu procuratura din Chisinau, la adresa celor care au fost in primele randuri la revoltele din 6-7 aprilie purtand tricouri cu harta peste care ati pus voi semnul interzis.

Sfidati orice prin campania voastra.
Imi este rusine cu voi, si imi pare rau ca imi sinteti frati.
Sinteti un grup de oameni care gandesc prost si care distrug multe eforturi facute de cei cu adevarat demni de a purta numele de român.
Sper sa stiti foarte bine ce faceti si ce imagine obtineti prin asta.
A comentat iuliana 17 septembrie 2009, 21:08 | mergi sus ▲
eu cred ca UE va fi unirea, altfel nu vad posibilitati(nu au murit toti batrini nostalgici si cu cerebelul spalat de politica sovietica).
A comentat Oţel 17 septembrie 2009, 21:15 | mergi sus ▲
Otel are perfecta dreptate...doar prin UE putem fi uniti..fiindca cand e vorba de unire si Moldova franeaza si Romaniei cam putin ii pasa..sa numai zic de golani ca si commiekiller care se agita sa faca descrierea a unui covrig din punct de vedere al tehnicii de brutarit...
A comentat EUGEN 17 septembrie 2009, 21:54 | mergi sus ▲
Commiekiller, iar ai apărut ca să bagi strâmbe referitor la Unire şi la dragostea Basarabenilor pentru România?

Îţi amintesc ce ţi-am mai spus şi pe alte site-uri: este nevoie de timp pentru ca populaţia RM să îşi dea seama de minciunile servite de propaganda mincinoasă sovietică, prelungită până în zilele noastre de PCRM.

Basarabenii au nevoie de informare şi atunci când vor conştientiza care este adevărul Unirea va fi inevitabilă la un scor foarte bun.

Doamne Ajută!
A comentat Mihai Romanul 17 septembrie 2009, 22:03 | mergi sus ▲
Nu văd posibilă integrarea RM în UE de una singură în mai puţin de 10-15 ani, dar văd posibilă Unirea cu România şi implicit intrarea în UE în maxim 2-3 ani, în funcţie de cât de rapid se fac unele reforme.
A comentat Mihai Romanul 17 septembrie 2009, 22:05 | mergi sus ▲
Daca se reuşeşte semnarea Tratatului de la Lisabona, veţi vedea cum România isi va transmite tot mai multe din prorogativele sale de stat suveran si independent, care de fapt si-a încetat existenta la 01.01.2007. Mai rămân pe câţiva ani hotarele zonei Shenghen si a zonei monedei euro, dar si ele vor dispare la vest, dar spre est ele încă vor rămâne. Atunci e posibil sa descoperim si un plus, un farmec, o şansa in existenta R.Moldova in afara UE. Cea de a păstra măcar acolo acele valori care inevitabil se vor uniformiza si vor dispare in viitoarea regiune a UE - România. Am in vedere in primul rând cultura tradiţionala a satului, cu tradiţii, obiceiuri, datini, care nu va fi strâmtorata de unele directive UE, folclorul inca viu, produsele naturale ţărăneşti etc. Basarabia poate deveni un muzeu viu al României, un depozit de seminţe rare, o colecţie de genofond, o sursa de reîmprospătare cu sevele pământului străbun.
A comentat ion 18 septembrie 2009, 05:05 | mergi sus ▲
pt iuliana

se pare ca nici nu ai citit continutul acestui post ci doar ti-ai rezumat la admirarea pozelor. In acest caz tot ce ai spus tu isi pierde valoarea. Cu toate ca dintr-o oarecare perspectiva ai un pic de dreptate.
A comentat Elefantul 18 septembrie 2009, 06:07 | mergi sus ▲
=)) buna asta..
cine v-a impus?
nu o sa preluati niciodata 'basarabia pamant romansesc' de la noiigolani..e a lor.

oricum prostie mare k ati postat acest articol...sau e postat doar pentru a strange commenturi si vizitatori?
A comentat anton 18 septembrie 2009, 07:30 | mergi sus ▲
Salutare! Destul de dubioasa modalitatea in care a demarat acest proiect. De ce este nevoie sa jigniti oamenii care au contribuit in ultimii ani la readucerea Basarabiei in constiinta publica romaneasca ? Ce contributie la strangerea legaturilor dintre Romanii de pe cele doua maluri ale Prutului au avut initiatorii proiectului "Adevarata Romanie"? Cu ce drept atacati eforturile unor oameni care si-au sacrificat din timpul lor in ultimii ani pentru cauza Unirii ? Mentionez ca nu sunt membru noii golani, dar astfel de demersuri ma fac sa imi fie rusine de o parte a poporului din care fac parte. Cu stima !
A comentat Alex 18 septembrie 2009, 07:36 | mergi sus ▲
@Elefantul: De ce esti tu asa de sigur ca Iuliana nu a citit postul? Sa fie oare pentru ca:
- crede intr-o campanie sincera care nu urmareste nici lauda vreunui unui politician, nici vreun ban de la stat, nici vreun plus in CV, nici vreo pila in cercul infect politic din Romania/Rep. Moldova, etc
- s-a saturat ca OSB urile din Romania sa fie mereu impotriva altor grupuri ce doresc sa ajute cumva la ruperea de prejudecati dintre 'noi' si 'voi'.
- se gandeste ca sute de tineri vad in Basarabia, pamant romanesc cea mai faina campanie venita de pe meleagurile romanesti si au inceput sa se ataseze de ea. Si acum campania asta, ca orice lucru frumos, este 'interzisa'. De cine? De OSB. De ce? Numai ei stiu ...Ei si Roncea.
A comentat camelia 18 septembrie 2009, 07:41 | mergi sus ▲
Meci mult baieti, ma bucur ca macar cineva din tara asata a observat marea gresala cu Basarabia ciuntita. Eu m-am nascut intr-o familie romaneasca din sudul Basarabiei si pe mine ma durut sufletul cand a aparut acea campanie care prectic ne-a inpins afara din spatiul romanesc. Mai mult, noi in fiecare zi ne luptam aici cu autoritatile din ucraina pt dreptul de a ne numi romani iar dupa campania cu Basarabia ciuntita dusa de mai multi ani impotriva noastra, celor din sudul basarabiei tre sa strigam sus si tare romanilor din Romania ca si noi suntem romani din Basrabia. Adresez acest apel celor din Romania: nu ne lasati fratilor, nu ne lasati ca suntem presecutati aici, nu avem dreptul de a invata istoria noastra de a citi in limba noastra, nu ne abandonati, va implor REPARATI GRESALA CU HARATA CIUNTITA!!! sper din suflet ca mesajul meu va fi auzit!
A comentat Ion 18 septembrie 2009, 07:47 | mergi sus ▲
@Ion: nu a respins nimeni sudul Basarabiei, de unde atata inversunare? ...
Sa o luam altfel.
Esti de acrod ca unele lucruri se fac treptat, in pasi?
Esti de acord ca uneori nu e suficient sa faci o campanie care se bazeaza pe a denigra alta campanie?
Esti de acord cu faptul ca Noii Golani au dus sute de carti si CD romanesti in satul Hagi Cruda care stii unde e ... in sud.
Esti de acord ca Basarabia are acum o sansa mare de a se apropia de Romania?
Ai vrea ca sansa asta sa o aiba si sudul Basrabiei? Sa se apropie de Romania(in forma Romania+Basarabia)?
Crezi ca atunci cand se formeaza un nucleu puternic, poti sa ai pretentii mai mari?
Cunosti expresia populara: Graba strica treaba? De ce sa vrei TOT si sa obtii NIMIC?
De ce sa moara si capra vecinului: adica daca nu se poate uni sudul Basarabiei, sa nu se uneasca nimeni.
Hai sa fim maturi in gandire si sa nu mai judecam asa de patimas. Ca omul patimas e cel mai usor de subjugat.
Hai sa fim liberi in gandire si sa vedem exact ce vrea OSB, si ce vrea Noii Golani.
Ca deja prea s-a incalcit treaba.
A comentat camelia 18 septembrie 2009, 08:22 | mergi sus ▲
@ camelia
Sunt deacord ca s-a incalcit treaba, si incurcatura a aparut in momentul in care golanii au zis R. Moldova = Basrabia si acest lucru este o mare greseala istorica!!!
Hai sa-ti mai spun ceva... Mai bine sa ceri cat mai mult ca sa obtii ceva decat sa ceri putin si sa nu obtii nimic sau si mai rau sa te alaturi celor de la noi (din Ucraina) carora le place la nebunie harata Basarabiei ciuntite.
As vrea sa-ti mai spun ceva... Daca te duci in sudul Basarabiei la Cetatea alba si soliciti sa fii indrumat de un ghid o sa-ti povesteasca in felul umator ca Cetatea Alba a fost eliberata de catre soldati uncraineni de sun jugul moildovenilor!!! va mai implor o data, REPARATI GRESEALA SI NU NE ABANDONATI.
Noi suntem ROMANI si punctum, consider ca e gresit ca un grup de oamnei intr-o dimineata s-au trezit si au hotarit sa haca o harta prin care sa ne dea un sut in fund.
A comentat Ion 18 septembrie 2009, 08:52 | mergi sus ▲
poate propuneti acum si inceperea unui razboi cu Ucraina pentru a ceda partea lipsa din teritoriu?!?!?!

propun sa fiti seriosi si sa nu va irositi fortele cu irealitati de acest gen.
A comentat irina 18 septembrie 2009, 09:52 | mergi sus ▲
Sunteți PATETICI!!!
A comentat stefan 18 septembrie 2009, 10:11 | mergi sus ▲
Eu nu propun razboi, eu cer recunoastere si cer ca sa nu uitati de noi si sunt impotriva ca in mentalul colectiv sa intre asa o mare eroare. FRATILOR OPRITI campania pro-Ucraina si anti-romanism
A comentat Ion 18 septembrie 2009, 10:27 | mergi sus ▲
@Ion: trebuie sa ceri atat cat vrei si sa obtii atat cat vrei. Negocierea asta ca ceri mai mult si primesti mai putin NU e sanatoasa.
Atunci cand ceri ceva trebe sa prezinti situatia intr-un asemenea fel incat sa si obtii.
1. Rep. Moldova este acum Basarabia, da. Asta nu exclude faptul ca si Buceagului e.

2. Sudul Basarabiei momentan apartine de alta tara.(fie ca vrem sau nu :|) Nu v-am abondonat, dar hai sa avem putina rabdare si sa construim frumos. Pasul 1, pasul 2 ... si daca vom construi bine, o sa avem si toti fratii la un loc.
Si asta se face numai cu efortul nostru al tuturora si mai ales FARA 'frati basarabeni' care baga strambe si dau in cei ce deja lupta pentru cauza romanismului.

Imi cer scuze ca deja e al 3-lea mesaj postat, dar daca se poate lamuri macar o persoana din tot circul asta ma consider mutlumita.
A comentat camelia 18 septembrie 2009, 10:32 | mergi sus ▲
Republica Moldova si nu Romania trebuie sa revendice Ucrainei Bugeacul. Din pacate Romania e doar o terta parte in jocul asta, pe cand R.Moldova poate revendica cu argumente solide, ce tin de prezent, acest teritoriu, care-i apartine de drept...pe urma mai vedem si care-i treaba dintre RM si RO
A comentat nimeni 18 septembrie 2009, 11:12 | mergi sus ▲
Eu nu vb de revendicare!!! TREBUIE PROMOVATA harta de dupa primul razboi mondial intarita si acceptata de marile puteri pe atunci, aceasta harta a Romaniei trebuie sa intre in mentalul coectiv, cei care promoveaza harata ciopartita sunt anti romani, cei care au initiat-o au facut-o intentionat, ca multa lume inca din 2006 le-a atras atentia si culmea ca unul din initiatorii acestei erori a terminat faculatea de istorie, deci nu poate fi o greseala - este intentionat, iar cei lalti care intradevar simt romaneste si preiau acea harta ciopartita o fac din greseala. Dar nimeni din voi acei care promovati harta gresita nu va ganditi la noi, cei din sudul Basarabiei.
Va proun 2 variante:
1. Daca va pastrati slobanul modificati harta
2. Daca va pastrati harta modificati sloganul: R.Moldova pamant Romanesc
dar va rog nu ne condamnati pe noi, fiindca peste 50 de ani cand cineva va spune Basarabia nimeni nu se va mai gandi la noi...
Sper sa va puna pe ganduri asta..., sper...
A comentat Ion 18 septembrie 2009, 11:32 | mergi sus ▲
Orice om normal, care a citit acest articol si stie sa traga concluzii obiectiv, va observa ca harta promovata de adevarata Romanie este cea corecta.
A comentat Dan 18 septembrie 2009, 11:43 | mergi sus ▲
UNIREA NU E POSIBILA,DEOARECE R.M. ESTE DEPARTE DE STANDARDELE CERUTE DE U.E. PENTRU ACCEPTARE. UNIREA NU SE MAI POATE FACE DE CAPUL NOSTRU,DEOARECE ROMANIA NU MAI ESTE IN SITUATIA DE PANA LA ADERARE. NU POATE LUA SINGURA O DECIZIE DE ASEMENEA ANVERGURA,CARE AR DUCE PRACTIC LA MARIREA UNIUNII EUROPENE FARA ACORDUL LOR. NU MAI VISATI,GANDITI. IN PLUS DE ASTA,NICIO MISCARE LIBERA NU I SE VA PERMITE MOLDOVEI PANA NU VA SCAPA DE BOLOVANUL LEGAT DE PICIOR NUMIT TRANSNISTRIA. IN PRIMUL RAND RUSIA NU VA PERMITE NICIO MISCARE PANA CAND TRANSNISTRIA NU VA FI GUBERNIE RUSEASCA,IAR IN AL DOILEA RAND U.E. CHIAR NU ARE NEVOIE DE O PRAPADENIE CA TRANSNIRTIA PLINA DE CRIMA ORGANIZATA,CONTRABANDA,DROGURI,PROSTITUTIE
A comentat DR.MENGELE 18 septembrie 2009, 12:47 | mergi sus ▲
Pentru toti cei care cred ca avem interese ascunse sau facem campanie anti BPR sau ca suntem anti Unire va spun doar atat:
La protestele din primavara din centrul bucurestiului eram cel mai numeros grup si cel mai activ din toata piata aia! Noi suntem cei care am afisat in una din zile bannerul: ROMANI TRECETI PRUTUL. Noi suntem cei ce aveam rucsacii in spate pregatiti in orice clipa sa plecam acolo! asteptam vesti adevarate, nu minciunile celor de la microfon!

P.S. Daca vreti UE nu aveti decat, dar credeti-ne ca este mai grav ca in URSS, raul este mult mai subtil!

Dpdv personal va spun ca ma doare enorm lipsa Bugeacului din harta voastra! Tatal meu este nascut acolo si refigiat in Romania!
A comentat ROMANIA VORBESTE 18 septembrie 2009, 13:13 | mergi sus ▲
COMUNICAT AL ROMANIA VORBESTE, referitor la Campania ADEVARATA ROMANIE si la acuzele ce ne-au fost aduse!

http://www.romania-vorbeste.ro/?p=116
A comentat ROMANIA VORBESTE 18 septembrie 2009, 13:20 | mergi sus ▲
@camelia,
rabdare avem dar nu putem sa riscam sa schimbam in mentalitatea oamenilor imaginea Romaniei prezentand o harta improprie dorintelor noastre. Lumea trebuie sa stie adevarul ca nu numai R.MOLDOVA trebuie sa se uneasca la loc!

Și totusi de ce Simion i-a bagat mana in gat acelui basarabean de care zicea zapciul pe ROMANIA VORBESTE? ce nu i-a convenit lui Simion la harta pe care o afisa tanarul basarabean?
Astept sa imi raspundeti!
A comentat Matteus 18 septembrie 2009, 13:29 | mergi sus ▲
Am fost si eu odata la un concert BPR organizat de Noii Golani, fiind in acele zile in Bucuresti. Cred ca la acel concert s-a pomenit mai mult de legalizarea marijoanei decat de vre o unire. acel lucru m-a scarbit foarte mult!
iar app de harta, eu cred ca cei ce sustin adevarata romanie sunt de mai buna credinta decat cei de la noii golani care dupa fazele cu marijoana legalizata mi se par niste terminati!
A comentat Valentin 18 septembrie 2009, 13:58 | mergi sus ▲
Si eu sunt convins ca demararea campaniei "Adevarata Romanie" este ceva pozitiv pentru Romania. Nu stiu ce se intampla la Noii Golani, dar mi se pare cel putin aiurea promovarea acelei harti a lor sub sloganul Basarabia Pamant Romanesc! Fratilor, sa nu-i uitam si pe fratii nostrii din Basarabia care apartine Ucrainei!!!

PS - Chestia cu legalizarea marijuanei de la concertul Noilor Golani am vazut-o si eu. Mi-a lasat un gust amar! Rusine George Simion & baietii lui!!!

RESPECT pentru romania-vorbeste!

A comentat Alexandru 18 septembrie 2009, 15:50 | mergi sus ▲
Ptr. ION

Frate, vom face tot ce se poate ptr voi, cei din sudul Basarabiei. Acesta este unul din motivele pentru care a aparut campania "Adevarata Romaniei"!
A comentat Adrian 18 septembrie 2009, 16:04 | mergi sus ▲
Propun lansarea unei campanii (mai juste dupa parerea mea) si anume: BASARABIA DE SUD PAMANT MOLDOVENESC.Scopul campaniei,sensibilizarea opiniei publice asupra faptului ca acesta parte de pamant a fost si trebuie sa devina parte integranta a Republicii Moldova.O modalitate ,ca sa readucem hotarele moldovenesti la mare, este crearea unui pact cu Ucraina, prin care R.Moldova isi ea teritoriul pierdut (BdS), iar ucrainenii isi aduc hotarele la Nistru,adica isi iau Transnistria (nu Tighina si nu satele sub controlul actual al RM)
A comentat wiper 18 septembrie 2009, 19:36 | mergi sus ▲
@Matteus: cine crede ca eu pot sa raspund de viata privata a fiecaruia sa inseala. In privat, ce face fiecare dintre noi e treaba lui. 'I-a bagat mana in gat' e o stire de OTV sau Can-Can ... e evidenta nuanta de atac direct la persoana. Eu pana acum am vorbit in numele meu.
Deci nu cred acuzatia si nu o comentez.
@Valentin si Alexandru:
Mi-as fi dorit sa spuneti la ce concert ati auzit voi pe membrii grupului Noii Golani au cerut legalizarea marijuanei in mod oficial. Pentru ca ce fumeaza fiecare chiar nu intra in interesul nostru. Bun, si ca sa lamurim asta, uite cam asa se desfasoara un concert dedicat Basarabiei:
http://www.youtube.com/watch?v=ys5IvZdAw5k
si cam astia suntem noi: http://www.noiigolani.ro/noiigolani.htm

Sper sa nu mai fac pe 'avocatul poporului' in continuare, mai ales ca intrebarile au fost puse de cei rau-intentionati dintre voi.
Rugamintea mea ar fi sa vedeti grupul NG dincolo de orgoliile personale, daca se poate.
A comentat camelia 18 septembrie 2009, 20:38 | mergi sus ▲
comunisti ce sunteti.. o sa va scuipe istoria
A comentat eu 18 septembrie 2009, 22:07 | mergi sus ▲
nu e buna harta cu Bugeacul, Bucovina si Cadrilaterul pt ca da apa la moara celor care ne acuza ca suntem revansarzi, revizionisti, ca avem pretentii teritoriale, ca suntem extremisti, etc iar cu genul asta de oameni nu simpatizeaza nimeni, nici americanii, nici UE. E vorba de doua state, Romania si Republica Moldova, demersul trebuie mentinut la acest nivel fara Ucraina sau alte complicatii.
Un simbol cu Bugeacul nu face decat sa creasca confuzia si mai ales sa ne creeze noi dusmani ceea ce e ultimul lucru pe care il vrem.

A comentat dragos 18 septembrie 2009, 23:46 | mergi sus ▲
SUSTIN CAMPANIA ADEVARATA ROMANIE. EA ESTE CEA CORECTA! EA REPREZINTA ROMANIA ASA CUM AR TREBUI SA FIE! CU TOT RESPECTUL, DAR NOII GOLANI PROMOVEAZA O HARTA CIUNTITA!!! CARE NU CONTINE NICI MACAR BASARABIA TOATA!!! FRATILOR, O SA VA BLESTEME FRATII BASARBENI DIN SUD! EI NU TREBUIE UITATI! INDIFERENT CA ACUM ACEL TERITORIU E AL UCRAINEI, ROMANII NOSTRI DRAGI AU NEVOIE DE NOI! RESPECT PENTRU CEI DE LA www.romania-vorbeste.ro
A comentat mister 19 septembrie 2009, 05:42 | mergi sus ▲
Eu recomand romanilor basarabeni sa promoveze ideea Basarabiei istorice dintre Dunare, Mare, Prut si Nistru pana la Hotin. Un roman basarabean de la Reni, Chilia sau Cetatea Alba cum ar trebui sa se numeasca? El nu este acum cetatean al actualei RM. Deci cultivati spiritul nobilei provincii romanesti Basarabia istorica dintre Dunare, Mare, Prut si Nistru pana la Hotin. Cine stie, poate Dumnezeu va tine odata si odata si cu romanii Basarabiei istorice si va permite refacerea acestui teritoriu romanesc sfartecat de rusi si ucraineni! Stimulati in randurile populatiei din sudul si nordul Basarabiei mandria de a apartine Basarabiei istorice!
A comentat un roman de langa Prut 19 septembrie 2009, 06:16 | mergi sus ▲
Nu stiu, dar cand vad ca un om care cunoaste istoria, cum este George Simion, promoveaza o campanie cu Basarabia incompleta, desi este intitulata "Basarabia Pamant Romanesc", ma ia durerea de cap!!! Pai ce parere au basarabenii din sud? Oare cum se simt ei? Simioane, baiete, incearca sa-ti revii si sa sustii Basarabia asa cum o stim cu totii!

PS - Felicitari celor care au lansat campania "Adevarata Romanie"! Era nevoie de o astfel de campanie, altfel riscam sa-i uitam pe fratii din Basarabia Istorica, pe fratii din Bucovina de Nord, pe fratii din Cadrilater.
A comentat LEUL 19 septembrie 2009, 06:35 | mergi sus ▲
Am rugamintea Cami, Denis, Iuliana si toti oamenii frumosi care ati scris aici sa ignorati de acum acest site si rea-vointa celor care nu sunt in stare sa faca o campanie si o ataca pe a altora. Fiecare e liber sa faca ce vrea iar rezultatele vor vorbi. Contre cu unii care nu exista din punct de vedere al impactului stradal nu avem de ce sa purtam.

Cat despre domnul Vladislav Durnea, de acum vom discuta in alti termeni amice, ti-am atras atentia o data sa iti faci tu campaniile tale si sa le lasi pe ale noastre in pace, nu m-ai ascultat, acum Romania Adevarata va vorbi putin cu tine.
A comentat George Simion 19 septembrie 2009, 07:25 | mergi sus ▲
Frati romani de pe ambele maluri ale Prutului,eu un simplu cetatean din Romania,care are rude in ciuntita Bsarabie,doresc ca istoricii ajutati de parlamentari din ambele tari romanesti sa faca un puternic lobi pe langa marile cancelarii ale UE si SUA pentru a na castiga Basarabia toata iin componenta Romaniei.Asa sa ne ajute Dumnezeu.
A comentat Liviu cel istet 19 septembrie 2009, 07:45 | mergi sus ▲
vad ca deam mujicii se intrec care -s mai patrioti :)) vpereod za rodinu
A comentat sasha 19 septembrie 2009, 08:06 | mergi sus ▲
Nu stiu cum sa va zic, dar campania Adevarata Romanie e foarte, foarte buna! Acea harta ne reprezinta pe noi Romanii!
A comentat pletea 19 septembrie 2009, 09:05 | mergi sus ▲
Polemici, polemici si iar polemici...Un singur lucru e cert: harta promovata pe romania-vorbeste este cea care trebuie promovata de toti romanii! Aceasta harta trebuia promovata si de "apoliticii anticomunisti" de la Noii Golani! Astfel, toti romanii din acele teritorii simteau ca le suntem alaturi.
A comentat Doru 19 septembrie 2009, 09:11 | mergi sus ▲
NU NE TEMEM DE UCRAINA! Vrem inapoi teritoriile care ne apartin! Vrem UNIRE! Traiasca Basarabia! Traiasca Bucovina de Nord! Traiasca Cadrilaterul! Cu totii suntem ROMANI!!!

Respect maxim pentru cei de la www.romania-vorbeste.ro
A comentat Demolatorul 19 septembrie 2009, 09:15 | mergi sus ▲
CONTRA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!MOLDOVA NU VA FI NICIODATA ROMANEASCA , ASTAI O ILUZIE A ROMANILOR.VOT TAK
A comentat IGOR 19 septembrie 2009, 16:18 | mergi sus ▲
pt igoras si toti cei care
se cred buricul pamantului:NU MOR CAII CAND VOR CAINII,prosti mai sunteti,daca inca nu v-ati trezit din somnul vostru aducator voua de moarte'blegilor deschideti ochii bate ...EUROPA la usa,ca de altfel va vor bate RUSII in siberia.
A comentat tgh 19 septembrie 2009, 16:32 | mergi sus ▲
PNT TGH,,,,,,DA PASHOL TI NAHREN FRAEROK POZORNIY,TCHEPUSHILA ROMANA
PLIVATI MNE NA EVROPU TZIGAN PROST .
A comentat IGOR 19 septembrie 2009, 16:52 | mergi sus ▲
pentru sluga de igor care lucreaza la moskova pentru 3 ruble am sai zic ceva ce spun la totii cretinii : SA - MI SUGI P... DE ZIUA TA
A comentat ady 19 septembrie 2009, 18:54 | mergi sus ▲
dupa cite inteleg multi nu cunosc nici o iota din istoria trecutului nostru OAMENI BUNI BASARABIA E PAMINT ROMANESC si noi trebuie sa sustinem parerea de aderarea la patria mama acei care nu vor s-t niste sovietici primitivi ca s-t oameni care au trait pe vremea comunismului-sovietic si tare mai pling si sufera bietii si acu ca au ramas despartiti p-u totdeauna de frati de parinti ca nu i-au vazut de o viata fiindca au f-t dusi in Siberia sau chiar si ucisi ce ai simti voi daca ati trece prin chinurile alea sa nu va mai vedeti parintii sau sa fie ucisi in fata voastra.Dar prin asta au trecut buneii nostri si acu buneii si oamenii cu mintea la cap intreaga RECUNOSC CA BASARABIA A FOST ESTE SI VA FI PAMINT ROMANESC SI NUMAI CU MAMA ROMANIE NE VA FI BINE
A comentat doinita 19 septembrie 2009, 19:39 | mergi sus ▲
Ptr. Dan - Ai dreptate frate, "Orice om normal, care a citit acest articol si stie sa traga concluzii obiectiv, va observa ca harta promovata de adevarata Romanie este cea corecta". In rest, cei de la Noii Golani sa ne lase cu vrajeala ca NU MAI MERGE!!!
A comentat Sori 19 septembrie 2009, 19:46 | mergi sus ▲
Ce tot imblati cu prostiile mai baieti .Care "adevarata romanie",?care"Basarabia pamant romanesc"?Dativa jos de pe nori si priviti realitatea.Citesc ce scriti voi aici si am impresia ca sunteti clienti de la clinica psihiatrica.Sa avut eu putere, vas aduna pe toti si filoromani si filorusi si vas inchide ,iar cheia aruncata.Din caiza la paraziti dealde voi aceasta Tara RM nu se misca ...
A comentat wiper 19 septembrie 2009, 21:36 | mergi sus ▲
EA SE MISHKA IN GUDUL LA ROMII ASTIA PROSTI......ISTORIA E INVENTATA ASHA CA SA IASA TOT PE A VOSTRUL DE AIA SI CREDETI INTRO AFIRMATIE FALSA !!!!!!!!!!!!!!TREZESTETE ROMANE DIN SOMNU TAU DE MOARTE CO SA MORI TOT PROST SI NO SATI DAI SEAMA CEA A FOST.....CONTRA UNIRII,CONTRA ROMANISM!!!!!!
A comentat SVOV 20 septembrie 2009, 10:53 | mergi sus ▲
EA SE MISHKA IN GUDUL LA ROMII ASTIA PROSTI......ISTORIA E INVENTATA ASHA CA SA IASA TOT PE A VOSTRUL DE AIA SI CREDETI INTRO AFIRMATIE FALSA !!!!!!!!!!!!!!TREZESTETE ROMANE DIN SOMNU TAU DE MOARTE CO SA MORI TOT PROST SI NO SATI DAI SEAMA CEA A FOST.....CONTRA UNIRII,CONTRA ROMANISM!!!!!!
A comentat SVOV 20 septembrie 2009, 10:54 | mergi sus ▲
SVOV tu nu ai ce face ce te i-ai de istorie de cit ai vb prostii mai bine mergi si citeste carti de istorie si invata si tu ceva sau tu nici a citi nu poti si nu te baga in istorie ca nu ai scris-o tu si da-ne pace noua ca noi si fara de acestia ca tine ne vom uni si vom trai mai bine ca acestia ca tine ne-au distrus viata si acu cu greu despletim firele comuniste
A comentat doinita 20 septembrie 2009, 15:26 | mergi sus ▲
Respect pentru cei de la www.romania-vorbeste.ro Harta promovata de ei este cea corecta!
A comentat Sebi 22 septembrie 2009, 15:05 | mergi sus ▲
romanul=rommanul; daca nu acum inca atunci peste 20 ani precis!
Am fost acceptat prin transfer la facultatea de medicina din iasi la taxa de 3600euro/an+360euro pentru fiecare examen de diferenta asta cand taxa pentru cetatenii romani e de 3800RON/an+ 20ron examenul de diferenta. is debili!ei bine eu n-am cetatenie pana ce dar prietena mea e cetatean roman de tocmai 15ani si oricum au taxat-o la fel ca si pe mine.
eu cu asa bani ma specializez la moscova si credeti-ma cu mult mai bine decat la ''fratii'' nostri.
p.s.Am fost mare nationalist pana acum, insa adio iluzii idealiste nationaliste.hm si cand te gandesti ca m-ai sa fi murit pe 7 ...
A comentat Basarabia=PATRIA MEA 22 septembrie 2009, 16:46 | mergi sus ▲
ieu sunt un roman patriot si vreu din tot sufletul refacerea romaniei mari am citit mesajele de mai sus e f bine ca se fac campanii pt reunificare da orice asociatie pro romania dar trebuie spcificat si rolul si teritoriul buceagului de exemplul am citit mesajul lui ion care era din basarabia de sud si il inteleg,nici un roman sau teritoriu lasat in urma nu treebuie abandonat intradevar ieu nu am trait calvarul de acolo provocat de rusi nemernici,si va rog sa nui luati in seama pe lasi nostri guvernanti de la bucuresti,iei stau doar 5 ani pt bani dar noi simpli cetateni sustinem ideea de unificare a romaniei mari,jos granita de pe prut traiasca frati nostri din basarabia si ma refer la toata bucovina SI HERTA
PLUS CADRILATERUL CARE SE AFLA LA BULGARI.
A comentat marius braila 23 septembrie 2009, 06:44 | mergi sus ▲
LA MESAJUL DE MAI SUS AM VRUT SA SCRIU TOATA BASARABIA PLUS BUC SI HERTA SCUZE DAR NU PREA MA DESCURC CU TASTELE SI NU AM VRUT SA SE INTELEAGA CEVA GRESIT,ION CEL DIN BASARABIA DE S SAU BUCEAG SCRIEMI CUM E VIATA ROMANILOR DE ACOLO SI CATI DE MULT MAI SUNTETI
A comentat marius braila 23 septembrie 2009, 06:54 | mergi sus ▲
si Transnistria cui o lasati?
A comentat Pseudonim 24 septembrie 2009, 17:17 | mergi sus ▲
Fratilor cum putem vorbi sasa unii de altii. Nu trebue sa ne sfadim deoarece avem aceleiasi interese unitatea tarii.
A comentat Vlad Turcanu 25 septembrie 2009, 21:14 | mergi sus ▲
soldovenilor, cu ce drept revendicati voi cadrilaterul? vedeti-va de transnistria voastra. sau a cui o fi...
A comentat hehehe 29 septembrie 2009, 12:02 | mergi sus ▲
EU nu cred ca ar trebui sa jigniti si sa amenintati persoanele din Romania care au fost atat de aproape de cei din Rep.Moldova doar pe baza unor autocolante in forma de harti.Cine are dovada ca au fost puse auticolantele Noiilor Golani de membrii lor peste cele ale voastre ? ASTEA SUNT FLEACURI!!!Ar trebui sa le multumiti pt sprjinul acordat in timp si sa va cereti scuze reciproc.Puneti tema asta in discutie fata in fata nu peste gard ca vecinii care se cearta la tara,prin intermediul stirilor de pe net.FACETI CEVA CONSTRUCTIV NU DISTRUGETI!!!
A comentat Alexandru 13 octombrie 2009, 23:37 | mergi sus ▲
EU nu cred ca ar trebui sa jigniti pe si sa amenintati persoanele din Romania care au fost atat de aproape de cele din Republica Moldova,doar pe baza unor autocolante sub forma de harti.Cine are dovada ca au fost puse autocolantele de membrii celor de la Noii Golani peste cele ale voastre ? ASTEA SUNT FLEACURI!!!Ar trebui sa le multumiti pentru sprjinul acordat in timp prin campania BPR,celor de la Noii Golani si sa va cereti scuze reciproc daca aveti ceva rafuieli.
A comentat Alexandru 13 octombrie 2009, 23:52 | mergi sus ▲
Respect pt cei de la romania-vorbeste. In sfarsit, a aparut cineva care sa ia atitudine impotriva unor oameni care promovau o harta ciuntita.

PS - Alexandru, ai zis bine "au fost aproape de Rep. Moldova"! NU au fost alaturi de toata Basarabia, iar in acest context, sloganul BPR nu e potrivit!
A comentat Marius 28 octombrie 2009, 20:40 | mergi sus ▲
Salut! Harta nu este ciuntita. Este corecta d.p.d.v. practic si dimplomatic. O astfel de uniune este posibila, intru-cat Moldova se va integra la un mom. dat in U.E. Dar, daca Ucraina ar intra in U.E. eu va garantez ca nimeni din Ucraina nu va fi de acord sa ne redea Bucovina, Tin. Hertei si Sudul Basarabiei. SA fim realisti. De unirea celor doua state ar depinde doar vointa romanilor din stanga si din dreapta Prutului. Pe cand, unirea Sudului Basarabiei, a Bucovinei si Tin. Hertei, cu Romania ar mai depinde si de Ucraina, care nu va fi de acord, e lesne de inteles. Ideea campaniei a fost sa se ia totul gradual. Daca s-ar fi cerut din prima toate teritoriile romanesti, presa ar fi zis ca astia sunt nebuni, si nu prea s-ar mai fi auzit de aceasta campanie. Insasi presa a recunoscut ca este o campanie realista, care, intr-un viitor relativ apropiat, chiar se poate realiza. Sa ne unim noi cu Moldova, ca dup-aia mai avem treaba, e logic, nu?
A comentat Victor 19 martie 2010, 12:45 | mergi sus ▲
TRAIASCA ROMANIA MARE.........sa moara toti unguri si tigani
A comentat alex 09 aprilie 2010, 16:17 | mergi sus ▲
CAM MIROASE A HOIT BOLŞEVIC PAICI ŞI BAGĂ DE SAMĂ GUNOIULE BASARABIA A FOST , ESTE ŞI VA FI ROMÂNEASCĂ
A comentat PENTRU IGOR 09 aprilie 2010, 17:13 | mergi sus ▲


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Ştiri de Top

ordinul republicii, georgia, inmanare
Președintele Georgiei, decorat de Mihai Ghimpu cu "Ordinul Republicii". "Primesc ordinul în numele poporului georgian și vă asigur că vă suntem alături", declară Mihail Saakașvili
In urmă cu puțin timp la reședința de stat din str. N. Iorga a avut loc decorarea cu cea mai înaltă distincție a R. Moldova - "Ordinul Republicii" Președintele georgian, Mihai Saakașvili . Ordinul a fost oferit de președintele interimar al țării, Mihai Ghimpu. 
"În semn de profundă gratititune din partea R. Moldova, pentru [...] mai mult
alegeri, Corjova, sectii de votare, CEC
CEC nu va deschide secţii de votare în satul Corjova din motive de securitate
Modificari apar nu doar ce tine de listele electorale dar si de sectiile de votare. Precizam ca, in satul Corjova, din raionul Dubăsari, nu vor fi deschise secţii de votare pentru alegerile anticipate din 28 noiembrie. Comisia Electorală Centrală a luat această decizie din motive de securitate.
Amintim ca la scrutinele anterioare, în această [...] mai mult
taxa consulara, permis de sedere, taxa permis, viza de resedinta, Tomac,
Taxa consulară de 120 de euro va fi eliminată
Taxa consulară de 120 de euro pentru studenții basarabeni care se încadrează în categoria „fără bursă fără taxă” va fi eliminată pentru anul universitar 2010-2011, promite secretarul de stat Eugen Tomac, din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Anul acesta [...] mai mult
Guvernul Romaniei a premiat olimpicii la limba si literatura romana din RM
19 olimpici de limbă şi literatură romană din Republica Moldova au fost astăzi premiaţi de Guvernul Romaniei. Ceremonia a avut loc la Ambasada Romaniei de la Chişinău. Elevii au primit 10 volume de clasici romani, diplome, bani şi o excursie la mare în timpul vacanţei de vară.

Cei 19 olimpici din diverse zone ale republicii s-au remrcat atît prin [...] mai mult
Creştinii sărbătoresc pe 25 decembrie Naşterea Domnului
În urmă cu peste 2.000 de ani, pe 25 decembrie se năştea Iisus Hristos.

Acum peste două mii de ani, în oraşul Bethleem s-a săvârşit marea taină a dreptei credinţe: "Dumnezeu S-a arătat în trup" (I Tim. III, 16). Eveniment unic în istoria omenirii, petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, stăpân peste Galileea [...] mai mult
Zeci de asociatii romanesti din strainatate cer ministru delegat pentru romanii de pretutindeni
Intr-o scrisoare deschisa adresata Presedintelui Romaniei si Primului ministru desemnat, zeci de asociatii romanesti din afara frontierelor cer infiintarea functiei de ministru delegat pentru romanii de pretutindeni."Luand in considerare criza prin care trece Romania nu cerem minister care sa se ocupe de problemele extrem de complexe pe care le avem. [...] mai mult
Cate cereri de redobandire a cetateniei romane au fost inregistrate in perioada 2003-2009 la Directia Cetatenie
Raspuns al Directiei Cetatenie prin care informeaza Institutul pentru Drepturi Civile Europene asupra numarului de cereri de redobandire a cetateniei romane depuse de cetatenii moldoveni si ucraineni la Consulatele Romaniei din Moldova si Ucraina intre anii 2003-2009, cereri care au fost transmise la Minsiterul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.

Referitor [...] mai mult
RUSINE NATIONALA: EROII ROMANIEI LA GUNOI. Senatul a respins proiectul de lege depus de Urban si Badea pentru acordarea statutului de eroi-martiri basarabenilor Lesco, Popa, Ivantoc, dupa 15 ani de temnita la Tiraspol
La data de 21 mai 2009, am depus la Senat impreuna cu senatorul de Diaspora Viorel Badea, un proiect de lege ce viza Propunerea legislativă privind declararea domnilor Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc, Tudor Popa drept eroi-martiri, luptători pentru democraţie, drepturile omului şi apărători ai valorilor spirituale şi culturale româneşti, despre care [...] mai mult
Caseta cu Geoană: Bani pentru "un loc eligibil", nu sex oral. VEZI VIDEO
Pe bloguri a apărut astăzi o înregistrare cu Mircea Geoană, despre care se crede că ar fi cea care a stârnit atâtea controverse. Nu este însă vorba de imagini cu sex elect-oral, ci de o persoană din PSD care plăteşte pentru un loc eligibil pe listele partidului.

Posibila înregistrare despre care vorbea Traian Băsescu în campania electorală îl arată [...] mai mult
Vlad Filat s-a intalnit cu Angela Merkel, Basescu si cu premierii din Polonia, Olanda si Belgia. Vezi AICI ce au discutat
Premierul Vlad Filat s-a intalnit astazi cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, presedintele Romaniei, Traian Basescu, si cu omologii sai din Polonia, Olanda si Belgia. Intrevederile au avut loc in orasul german Bonn, unde Vlad Filat participa la lucrarile Congresului Partidului Popular European.

Potrivit Serviciului de presa al Guvernului, Vlad [...] mai mult

randat în 	0.1787 secunde