Bogatu vorbește despre trei „primejdii” în calea lui Chirtoacă
adăugat 31 mai 2011, 09:10, 12:10 la Politică • Articol publicat de Cornel Postolachi
Deși are practic, două partide în spate, victoria lui Dorin Chirtoacă nu este nici pe departe bătută în cuie. Un contracandidat comunist puternic, sprijinit şi promovat din umbră de strategii Moscovei, dar și o serie de alte inconveniente ar putea să-i joace festa. În linii mari, pe Chirtoacă îl pasc trei primejdii mari, care, în cazul în care nu vor fi depășite, lasă scrutinul deschis oricărui rezultat.
De această părere este analistul politic Petru Bogatu, care scrie pe blogul său că deși liberal-democrații s-au retras din cursa pentru Primărie, Dorin Chirtoacă „nu ar trebui să se culce pe lauri”.
Primul pericol este electoratul liberal-democrat, care din lipsa de comunicare și conlucrare efectivă dintre cele două partide, ar putea rămâne descurajat. Potrivit lui Bogatu, liberalii sunt distanți față de aliații lor și nu întreprind nimic pentru a-i apropia pe alegătorii PLDM.
O altă primejdie ar fi trecerea sub tăcere a mizei politice a alegerilor. Dorin Chirtoacă se bate cu Igor Dodon la capitolul abilității lor manageriale, dar alegătorii trebuie motivați politic. „Nu atât gropile din Chişinău sunt problema, cât groapa istoriei în care împing ţara comuniştii”, explică analistul politic.
Potrivit lui Bogatu, un al treilea pericol ar fi fenomenul „demonizării” lui Filat. Disensiunile din cadrul AIE ar putea de asemenea să descurajeze într-o anumită măsură votul alegătorilor PLDM în favoarea lui Dorin Chirtoacă. „De aceea, este nevoie ca între PL și PLDM să se stabilească o relaţie sinceră şi funcţională. Cele două partide trebuie să ofere garanţii că ele vor continua să lucreze împreună şi după alegeri pentru a le conferi astfel suporterilor celor două partide perspectiva unui destin politic comun”, consideră acesta.
Astfel, pentru a obține victoria, candidatul PL trebuie să lucreze pentru imaginea sa precum un „giuvaiergiu”. „Să facă o campanie de înaltă clasă. În caz contrar, scrutinul rămâne deschis oricărui rezultat”, conchide Bogatu.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲