Cetateniea romana va fi mai usor de obtinut, daca trec amendamentele PDL
adăugat 30 martie 2009, 11:58, la Ştiri de Top
Senatorul PD-L Viorel Badea, reprezentant al romanilor din diaspora, împreuna cu noua colegi senatori si deputati au depus recent o initiativa legislativa pentru modificarea legii privind cetatenia romana, transmite Romanian Global News citand un comunicat de presa sosit la redactie."Principalele schimbari pe care le aduce aceasta initiativa se refera la simplificarea procedurii administrative de redobândire a cetateniei, in special prin impunerea unor termene limita pentru rezolvarea cererilor, precum si prin renuntarea la unele termene. Astfel, se reduc termenele pentru evaluarea dosarelor si programarea interviului la cate doua luni de zile, iar depunerea juramantului de credinta fata de Romania va avea loc in maxim 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Noile prevederi vizeaza si revizuirea cadrului referitor la acordarea cetateniei pentru fostii cetateni romani si descendentii acestora care dupa data de 22 Decembrie 1989 au studiat sau au beneficiat de burse de studii în Romania, precum si inlesnirea conditiilor de acordare a cetateniei, la cerere, pentru cetatenii de etnie romana", se mai arata in comunicatul citat.
Reamintim ca un alt proiect de lege privind cetatenia se afla blocat de ceva vreme la Ministerul de Externe. Blocarea schimbarii legii privind cetatenia s-a mai produs la o alta data, la Ministerul de Justitie, atunci cand ministru justitiei era...Cristian Diaconescu, actualul Ministru de Externe! Sa speram ca este doar o simpla coincidenta.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲