Chirtoacă: "Noi de ce avem în continuare zidul de la Prut, vize pentru România şi R. Moldova?"
adăugat 25 noiembrie 2009, 14:49, la Ştiri de Top
Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a declarat, mercuri, la Facultatea de Drept, că nu înţelege de ce există în continuare zidul de la Prut, vize pentru România şi Republica Moldova şi s-a întrebat dacă există forţa necesară pentru a rezolva această problemă pe care o are naţiunea română.Dorin Chirtoacă, absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti, a rostit un discurs cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţare acestei instituţii de învăţământ superior, ocazie cu care a vorbit despre "zidul de la Prut" şi i-a mulţumit preşedintelui Traian Băsescu pentru sprijinul acordat până în prezent pentru a rezolva problemele dintre România şi Republica Moldova.
Chirtoacă a precizat că, în urmă cu o săptămână, a participat la o întrunire în Catalonia, Spania, alături de oficiali ai Uniunii Europene, europarlamentari, în care s-a vorbit deschis despre democraţie şi eliberare naţională. "M-am întrebat: dacă aşa ceva se poate face în sânul Europei Unite şi nimeni nu are nicio obiecţie, noi de ce avem în continuare zidul de la Prut, vize pentru România şi vize pentru Republica Moldova? Oare nu avem forţa necesară pentru a putea şi rezolva această problemă, pe care o are în prezent naţiunea română?", a declarat Chirtoacă, susţinând că apreciază sprijinul primit până acum din partea şefului statului român în această problemă.
Primarul Chişinăului a mai spus că a lucrat, în 1991, în Comisia pentru elaborarea Constituţiei şi a participat la dezbaterile privind structura viitoare a Parlamentului României. "Aceeaşi dezbatere am avut-o şi pe băncile facultăţii: două Camere, o Cameră? Iată, că în 2009, dezbaterea de acum 20 de ani a devenit realitate şi soluţia propusă atunci a fost confirmată prin referendum de români, inclusiv de românii din Republica Moldova, cu o majoritate covârşitoare de 90%", a spus Chirtoacă.
Dorin Chirtoacă a vorbit şi despre realităţile pe care le întâmpină absolvenţii de Drept care, cu cât se ţin mai mult de ceea ce au învăţat la Facultate- respectarea legii, cu atât mai mari sunt presiunile din partea celor care nu doresc aşa ceva. "Este o izbitoare diferenţă între ceea ce se discută şi se predă la facultate şi ce este după aceea, în realitate. Din propria experienţă pot să vă spun: cu cât te ţii de ceea ce prevede legea, de ce ne-au învăţat profesorii la facultate, cu atât mai mare este presiunea din partea acelora care nu doresc aşa ceva. Ţi se recomandă, pe toate căile, să accepţi compromisuri, aranjamente şi alte foloase necuvenite", a explicat Chirtoacă.
Primarul Chişinăului a dezvăluit, în cadrul discursului prilejuit de aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Drept din Bucureşti, că a absolvit acelaşi liceu la care a învăţat şi Traian Băsescu.
Astfel de oameni sunt exemple bune si formeaza viitorii politicieni buni
bat in ochi doua chestii, care presupun sunt niste greseli, 1. cum putea d-nul Chirtoaca sa contribuie cu ceva elaborarea constitutiei si 2. ce putea sa caute d-nul Basescu la liceul G. Asachi din Chisinau ???
cineva ceva a incurcat...
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
Cu tot respectul, John, student STIINTE POLITICE, CLUJ-NAPOCA
Apropo, cred si sper ca ati invatat bine la Liceu, domnule primar general...
Eu personal am avut doar 9 si 10 !