Chirtoacă şi Tănase au atacat Guvernul la CEDO pentru că le încalcă dreptul de a fi aleşi în funcţia de deputat
adăugat 20 iunie 2008, 17:58, la Politică
Azi, 20 iunie, Dorin Chirtoacă, vice-preşedinte al Partidului Liberal, şi Alexandru Tănase, prim vice-preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova au anunţat că au atacat Guvernul Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că a adoptat legea care interzice participarea în alegeri a persoanelor cu cetăţenie multiplă, astfel fiind încălcat dreptul lor de a fi aleşi în funcţia de deputat al Parlamentului Republicii Moldova. Tănase a declarat că "legea este în spiritul comunist şi contravine atât drepturilor omului, cât şi Constituţiei", iar Chirtoacă a subliniat "caracterul depăşit al actualei guvernări, care apelează la restricţii şi la discriminare, ceea ce va grăbi sfârşitul comuniştilor". Guvernul moldovean trebuie să prezinte până la 12 august 2008 explicaţii la CEDO privind încălcările pretinse de reclamanţi.Amintim că la 7 decembrie 2007, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 273-XVI pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, iar la 29 aprilie 2008 preşedintele Voronin a promulgat această lege, care a intrat în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial la 13 mai 2008.
"Prin această lege au fost impuse o serie de restricţii la ocuparea funcţiilor publice pentru persoanele care deţin mai multe cetăţenii, inclusiv cetăţenia României. Contomitent, art. 21 al legii garantează persoanelor domiciliate în localităţile din Transnistria că incompatibilităţile stabilite se vor aplica pentru aceştia doar în măsura în care vor fi stipulate de legislaţia ce va reglementa statutul special al Transnistriei", se menţionează în comunicatul de presă al celor doi reclamanţi.
Astfel, în condiţiile în care ambii deţin cetăţenia română, Dorin Chirtoacă şi Alexandru Tănase atenţionează că legea le interzice să acceadă în funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova sau alte funcţii publice.
Alexandru Tănase, prim vice-preşedinte PLDM, a declarat că "după ce au ajuns la putere, comuniştii au declanşat o campanie amplă de dezbinare a societăţii moldoveneşti. Acum au ajuns la momentul când, din considerente politice şi electorale, au decis să promoveze o politică de segregare a cetăţenilor RM, care deţin mai multe cetăţenii". Tănase a mai subliniat că "legea contravine şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului".
Dorin Chirtoacă, vice-preşedinte PL, a subliniat "caracterul depăşit al actualei guvernări, care apelează la restricţii şi la discriminare, ceea ce va grăbi sfârşitul comuniştilor". "Această hotărâre va da undă verde statelor europene să ofere cetăţenie locuitorilor RM şi, în acest fel, o să ajungem mai repede în Europa", a mai precizat Chirtoacă.
Tănase şi Chirtoacă au anunţat azi, 20 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă că au depus la 27 decembrie 2007 o plângere la CEDO împotriva Guvernului Republicii Moldova privind încălcarea dreptului lor de a fi aleşi în funcţia de deputat al Parlamentului Republicii Moldova.
"Această lege limitează dreptul alegătorilor de a-şi exprima liber opinia în procesul alegerilor şi că legea constituie o măsură anti-democratică, adoptată în ajunul alegerilor din 2009", se precizează în comunicatul de presă.
Având în vedere importanţa cauzei, CEDO a decis să examineze cauza în regim de urgenţă şi a obligat Guvernul moldovean ca să răspundă la întrebările formulate de către reclamanţi până la 12 august 2008. Deoarece ambii petiţionari deţin cetăţenia română, Curtea a invitat şi Guvernul României să prezinte observaţiile proprii referitor la acest caz.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲