Comănescu vine la Chişinău să asculte noi reproşuri ale puterii comuniste sau să dezgheţe relaţiile moldo-române?
adăugat 12 iunie 2008, 10:19, la Politică
Ministrul Afacerilor Externe al României, Lazar Comănescu, va întreprinde, la 7 iulie 2008, o vizită oficiala în R. Moldova. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe de la Chişinău, vizita se produce la invitatia ministrului moldovean Andrei Stratan.Potrivit comunicatului citat, invitaţia a fost lansată miercuri, 10 iunie, în cadrul unei convorbiri telefonice dintre cei doi oficiali, în cadrul căreia interlocutorii "au abordat subiecte principiale ale relatiilor dintre cele doua state, precum si alte teme de interes reciproc".
Reamintim că la 28 mai curent, viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R. Moldova, Valeriu Ostalep, a întreprins o vizită de lucru la Bucureşti la invitaţia părţii române pentru discuţii cu omologul său, secretarul de stat, Răduţa Matache, în cadrul căreia s-ar fi convenit asupra vizitei lui Comănescu.
Precizăm, totodată, că preşedintele moldovean, Vladimir Voronin, a declarat recent, în cadrul unei emsiuni televizate, că i-a dat indicaţii ministrului de Externe, Andrei Stratan, să-l invite pe noul ministru de Externe al României, Lazăr Comănescu, la Chişinău. "Ca să punem lucrurile la punct pe acordul de bază şi acordul de frontieră", a explicat Voronin referindu-se la două documente pe care Chişinăul le consideră foarte importante. Voronin a mai spus că a avut deja "vreo trei discuţii neoficiale" cu Lazăr Comănescu, pe care l-a apreciat ca fiind "o persoană foarte interesantă, foarte simpatică şi foarte realistă".
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲