Comisia Electorală Centrală dă peste cap planurile lui Vladimir Filat
adăugat 25 iunie 2008, 20:52, la Politică
Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins propunerea de iniţiere a referendumului republican pentru modificarea Constituţiei şi a anulat înregistrarea grupului de iniţiativă pentru desfăşurarea acestuia. Membrii CEC au decis respingerea acestei propuneri pe motiv că Biroul executiv al grupului de iniţiativă nu a prezentat actele necesare, în termenul indicat. La rândul său, Vladimir Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), iniţiatorul acestei propuneri, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că PLDM nu a depus intenţionat la CEC semnăturile colectate pentru modificarea Constituţiei, pentru a nu "expune riscurilor" semnatarii petiţiei.Reamintim că CEC a înregistrat grupul de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului republican constituţional la 18 martie 2008. De asemenea, a fost stabilit termenul pentru colectarea semnăturilor susţinătorilor acestuia în perioada 24 martie - 23 iunie curent. Luni, 23 iunie, ora 24:00, a expirat termenul de depunere la CEC al procesului verbal semnat de membrii grupului de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului, listele de subscripţie, informaţia privind numărul total de semnături pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în parte şi în întregime pe ţară, precum şi alte documente anexate.
Este cert faptul ca pretinsa scuza invocata de Filat nu este credibila nici in cea mai mica masura, daca initiezi un referendum, se presupune ca in prealabil sa fi cunoscut toate regulile ce privesc procedura de organizare a acestuia... mai apoi trebuie neaparat sa respecti pasii legali prevazuti in legea fundamentala(+ legea organica pu desfasurarea unui referndum)... Astfel este de-a dreptul ,,copilaresc" sa vii mai tarziu si sa azici ca cica nu am depus intenţionat la CEC semnăturile colectate pentru modificarea Constituţiei, pentru a nu "expune riscurilor" semnatarii petiţiei.
Ma intreb insa ce sta in spatele acestui fapt... Turma comunista si-a pus amprenta, printr-un pressing activ in mult preacunoscutul stil corupt...?!!!
Fie ca acest referendum nu a fost decat o momeala pu presa , adica un mic joc politic pu a aduna mai mult electorat/sustinatori..?!
Si de ce nu ar fi valabila opinia ca Echipa Filat chiar nu a putut sa stranga suficiente semnaturi in perioada data? Luand in consideratie seriozitatea si perseverenta politicienilor de pe arena circului politic din RM, nu mi s-ar parea o banalitate aceasta ultima ipoteza...
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲