Convorbire Solana-Voronin despre conflictul nistrean
adăugat 23 iunie 2008, 21:05, la Politică
Preşedintele Vladimir Voronin i-a cerut reprezentantului UE pentru politică externă, Javier Solana, să includă conflictul transnistrean pe agenda reuniunii UE-Rusia.Preşedintele Voronin a discutat la telefon cu responsabilul eupropean.
Reuniunea UE-Rusia este programată pentru 25-26 iunie în oraşul Hantî-Mansiysk.
Un comunicat al Preşedinţiei de la Chişinău notează că preşedintele Voronin s-a pronunţat din nou pentru reîntrunirea "cât mai grabnică" a participanţilor, observatorilor şi mediatorilor din formatul de negocieri "5+2" (Rusia, Ucraina, OSCE, Chişinăul şi Tiraspolul + SUA şi UE, în calitate de observatori) pentru reglementarea conflictului transnistrean.
Comunicatul Preşedinţiei accentuează "convingerea" exprimată de cei doi că "formatul "5+2" va constitui un factor decisiv în identificarea unei soluţii definitive a problemei transnistrene".
De asemenea, domnii Voronin şi Solana au discutat despre rezultatele recentelor întâlniri ale preşedintelui moldovean cu omologul său rus, a premierului Zinaida Greceanîi cu prim-ministrul Vladimir Putin, precum şi despre recenta vizită la Chişinău a lui Iuri Zubakov, care a vizitat şi Tiraspolul.
Pe de altă parte, agenţia oficială de ştiri de la Tiraspol, Olvia-press, menţionează azi că "Tiraspolul consideră inacceptabilă reglementarea relaţiilor pe baza unor principii de stat unitar" (principii considerate cruciale de autorităţile de la Chişinău pentru o soluţie finală a conflictului.)
Într-un comentariu privind vizita unor diplomaţi americani la Tiraspol, Olvia-press mai notează că "Tiraspolul oficial /…/ este gata pentru un dialog constructiv cu Chişinăul, dar de pe poziţii egale, reciproc avantajoase".
Autorităţile transnistrene consideră de asemenea - mai notează Olvia-press - că reinstaurarea unei atmosfere de încredere ar fi posibilă doar odată cu anularea a ceea ce la Tiraspol este apreciat drept "măsuri de blocadă" faţă de regiune.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲