
Cristian Diaconescu pleacă miercuri in SUA pentru a pregăti o vizită a preşedintelui Băsescu
adăugat 05 mai 2009, 14:24, la Politică

Cristian Diaconescu a declarat marţi că, in cadrul vizitei sale in Statele Unite, va pregăti vizita la nivel de şef de stat. "Contactele la nivel inalt sunt foarte utile şi in mod evident o astfel de vizită trebuie să se organizeze cat mai curand", a spus Diaconescu, fără a face referire la o dată anume avută in vedere pentru această vizită.
Şi includerea Romaniei in progranul Visa Waiver se va regăsi pe agenda de lucru. "Este momentul să discutăm inclusiv in plan bilateral problema ridicării vizelor şi modul in care relaţiile politice excepţionale dintre cele două ţări se pot concretiza şi intr-o astfel de decizie. Cred că Romania a făcut suficiente progrese sub aspectul reducerii substanţiale a ratei de respingere a solicitărilor de vize, incat să poată fi luată in considerare ...(includerea in program - n.r.)", a explicat şeful diplomaţiei romane.
Detaliind restul agendei de lucru, ministrul a pus accent pe dimesiunea economică. "Ca şi dialog, vom aborda toate elementele parteneriatului strategic aprofundat intre Romania şi SUA, insemnand dialog pe aspectele de securitate şi cooperare in domeniul securităţii, dimensiunea economică şi dimensiunea regională. Evident, ca partener global al Romaniei, există şi o serie de teme privind vecinătatea apropiată, Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu şi modul in care se pot promova aspecte cat se poate de concrete ale acestui parteneriat", a spus Cristian Diaconescu.
"Aş dori să axăm dialogul pe chestiuni concrete din relaţia Romaniei cu Statele Unite. Cred că am ajuns in faza de maturitate destul de avansată din acest punct de vedere, incat să ne propunem in continuare proiecte comune, nu numai in planul politico-militar, dar şi in plan economic", a accentuat şeful diplomaţiei.
Intrebat dacă va aduce in discuţie şi situaţia din Republica Moldova, Diaconescu a confirmat. "Vecinătatea Uniunii Europene şi a NATO figurează foarte sus pe agendă şi in discuţiile de la Congres şi in celelalte contacte. O să abordăm această problemă inclusiv in intalnirea cu consilierul pentru securitate al vicepreşedintelui Joe Biden", a spus acesta.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲