Declaraţiile lui V. Voronin - Sunt sau nu obiect de sesizare?
adăugat 23 februarie 2011, 07:07, la Politică • Articol publicat de Cornel Postolachi
Acuzaţia de luni a preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin, precum că liderii Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) ar fi propus la nouă deputaţi comunişti sume enorme de bani pentru a vota candidatura AIE la preşedinţie, a generat curiozitate, ca oricare altă ieşire „spectaculoasă” a fostului şef al statului, actualmente lider al opoziţiei parlamentare. Potrivit lui, este vorba de sume între unu şi trei milioane de euro sau anumite funcţii pe care le-ar propune democraţii comuniştilor. „Sunt sunaţi, invitaţi, discută. Se studiază situaţia lor de acasă, din familie, ce slăbiciuni şi probleme au”, a declarat Voronin, fără a oferi însă niciun nume.
Deşi a adus o acuzaţie gravă majorităţii parlamentare, Voronin nu a depus vreo sesizare la Procuratură sau la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC). „O să vedem mai departe cum o să procedăm. Dacă dezvăluim şi deschidem un canal de influenţă, să nu se inventeze şi să lucreze alt canal”, a fost explicaţia lui Voronin referitoare la neanunţarea organelor de drept.
Calificând drept aberante acuzaţiile lui Voronin, reprezentanţii AIE nu se arată prea îngrijoraţi de aceasta, iar despre faptul dacă Procuratura ar trebui sau nu să se autosesizeze, părerile sunt împărţite. Mihai Godea, de la PLDM, nu vede nicio problemă dacă acest lucru s-ar întâmpla, iar democratul Dumitru Diacov consideră că „cu cât mai multă atenţie le acordăm, cu atât mai mare zarvă facem”. „Este o acuzaţie şi o declaraţie de ordin general, mai mult politică. Părerea mea este că a făcut o glumă ordinară”, a mai declarat Diacov pentru TIMPUL. La rândul său, liberalul Anatol Şalarunu crede că deputaţii comuniştii costă atât de mult: „Dimpotrivă, ei ofereau milioane în 2009. PL, cel puţin, nu vrea să cumpere niciun deputat, nici alţii nu cred că au atâţia bani. Noi chiar am făcut un apel la maturitate politică”.
Doctorul în drept Constantin Lazăr ne-a explicat că, deoarece aceste declaraţii sunt legate de politic, cei care acuză nu oferă detalii. „În 2009, se spunea invers - că anume comuniştii vroiau să-i cumpere pe democraţi, dar tot nu au fost oferite detalii. Guvernarea ar putea să ceară Procuraturii, pentru a nu permite asemenea învinuiri, investigarea acestor cazuri. Şi astfel îl pui la punct pe Voronin, prin această transparenţă”, menţionează Lazăr. În opinia juristului, teoretic, organele sunt obligate să ceară de la deputaţii comunişti informaţii suplimentare şi să investigheze cazul, având exemplul primarului general al mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă, care a fost citat recent de CCCEC pentru a oferi explicaţii despre sutele de mii de euro care i-au fost propuse pentru a încheia un contract de arendă a parcurilor din capitală. „În actul de corupţie sunt învinuite ambele părţi - cel care dă şi cel care primeşte. Iar persoana care denunţă este eliberată de pedeapsă. De aceea, dacă s-au făcut astfel de declaraţii, trebuie de mers până la capăt şi organele trebuie să-l cheme la raport”, mai adaugă Lazăr.
Procuratura Generală nu a comentat deocamdată acuzaţiile liderului PCRM şi nu cunoaştem dacă, în opinia PG, acestea pot constitui un subiect de autosesizare.
CCCEC nu lucrează în baza unor fantasmagorii
Contactat de TIMPUL, directorul CCCEC, Viorel Chetraru, a declarat că instituţia pe care o conduce nu lucrează în baza „unor visuri”. „Politicienii noştri în ultima perioadă chiar fac nişte declaraţii care nu se încadrează în imaginaţia unui om normal. De aceea, noi nu putem face de fiecare dată intervenţii în nişte fantasmagorii şi imaginaţii bolnaveale unor lideri politici, care sunt afectaţi, sărmanii, de timpul de afară probabil. Visurile lor nu pot servi obiectul unor sesizări”, ne-a spus Chetraru. Şeful CCCEC a precizat că, pentru a iniţia asemenea investigaţii, este necesară depunerea unei declaraţii. „Dacă au asemenea presiuni, sunt bineveniţi oricând la Centru. În situaţia dată, ei nu prezintă nicio probă, un argument, nici măcar o pretenţie formulată pentru autorităţi. Liderii politici sunt capabili de orice şi li se iartă orice, noi avem nevoie de un temei corespunzător”, ne-a mai spus Chetraru.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲