Deputaţii din primul Parlament al Republicii Moldova și-au pus din nou semnăturile pe Declaraţia de Independenţă. VEZI AICI ÎNREGISTRAREA VIDEO
adăugat 27 aprilie 2010, 09:16, la Politică
Declarația de Independență, care a fost distrus în timpul acţiunilor violente din aprilie 2009, a fost semnat din nou. Deputații din primul Parlament al Republicii Moldova și-au pus semnăturile pe noul document azi, 26 aprilie, în cadrul unei ședințe solemne a Parlamentului. Menționăm că semnăturile deputaților decedați vor fi scanate din "Sfatul Țării", unde au fost publicate în 1991 și aplicate acum pe Actul de Independență restabilit.
Potrivit Președintelui Parlamentului, președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, 282 deputați deputați din primul Parlament și-au depus azi semnătura pe Declarația de Independență care va fi restabilită. Încă nu putem vorbi de o finalitate în acest sens, mai sunt câteva proceduri, ceea ce țin de aplicarea semnăturii la domiciliu de către deputații care nu au putut să se prezinte la ședința solemnă.
Partidul Comuniștior nu a participat la acţiunea de restabilire a textului Declaraţiei de Independenţă, deoarece aceasta reprezintă "un show şi o farsă politică". „Este incorect şi ilegal de a folosi semnăturile persoanelor decedate, care au luat decizia aproape douăzeci de ani în urmă. Cel mai important – este trivial şi vulgar să transformi unul din documentele fundamentale şi istorice pentru independenţa noastră, care a apărut în condiţiile respective specifice şi care transmite atmosfera complexă şi conflictuală de la începutul anilor 90, într-o lege modernă în vigoare”, spun reprezentanții PCRM.
Președintele interimar, Președintele Parlamentului, deputat în primul Parlament, Mihai Ghimpu, a menționat că a dat comandă să fie cumpărat un safeu în care să nu intre flacăra, chiar dacă și materialul din care este făcut actul nu arde. "Stați liniștiți, o să am grijă ca Declarația de Independență să nu ardă, să nu dispară", a mai subliniat sursa.
Menționăm că la 30 martie curent, Procura Generală a constata distrugerea originalului Actului de Independență care a ars totalmente în timpul incendiului produs în Parlamentul Republicii Moldova, inclusiv în depozitul de arhivă, ca urmare a devastării imobilului indicat în cadrul dezordinelor în masă de la 7 aprilie 2009.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲