Diaconescu linisteste UE: Romania nu va acorda cetatenie in masa
adăugat 28 aprilie 2009, 09:33, la Ştiri de Top
Romania a asigurat autoritatile europene ca nu va acorda basarabenilor cetatenia romana in masa, dar ca se va recurge la o evaluare individuala, fiind vorba de redobandirea cetateniei, a declarat, marti, ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, revenit de la reuniunea Consiliului Afaceri Generale si Relatii Externe (CAGRE), desfasurata cu o zi in urma la Luxemburg, transmite Agerpres. "Noi am transmis inca de saptamana trecuta (Comisiei Europene - n.r.) clarificarile tehnice in ceea ce priveste aceasta lege. In mod eronat, s-au preluat o serie de informatii in legatura cu numarul de aplicanti, cei care cer cetatenia. Am spus ca aceasta lege se refera la redobandirea cetateniei, nefiind vorba de asigurarea cetateniei la nivel de masa, ci pe o evaluare individuala si inlocuirea interviului din mecanismul de aplicare. In rest, legea, pe de o parte, este similara cu actul normativ anterior, care a fost deja evaluat de Uniunea Europeana. Pe de alta parte, jumatate dintre statele membre ale UE au legi privind asigurarea cetateniei ca mod de reparatie istorica absolut similare", a afirmat Cristian Diaconescu, subliniind ca, din acest punct de vedere, "nu se poate pune problema unei diferentieri sub aspect european".El a reiterat ca Romania nu va asigura pasapoarte, direct, pentru sute de mii de oameni si ca primele decizii de acordare a cetateniei se vor lua, conform procedurii, dupa cinci-sase luni.
In alta ordine de idei, ministrul Diaconescu a afirmat ca problema vizelor, devenite obligatorii pentru cetatenii romani care doresc sa calatoreasca in Republica Moldova, nu a fost abordata la CAGRE.
"Nu intentionam sa aducem probleme bilaterale - bune sau rele - in discutia Consiliului", a explicat Cristian Diaconescu.Referitor la numirea unui nou ambasador la Chisinau, dupa ce desemnarea lui Mihnea Constantinescu a fost respinsa de Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene (MAEIE) din Republica Moldova, Cristian Diaconescu a afirmat ca o decizia ar putea fi luata in zilele urmatoare.
MAEIE din R.Moldova a solicitat saptamana trecuta, printr-o nota verbala, MAE roman sa propuna o alta persoana decat Mihnea Constantinescu pentru postul de ambasador la Chisinau.
Emil Boc: Politica fata de fostii cetateni romani este un atribut suveran, nu punem in pericol Uniunea Europeana
Mai multe state membre ale UE au criticat decizia Guvernului privind modificarea Legii cetateniei in scopul facilitarii obtinerii acesteia de catre moldoveni.
Politica Romaniei fata de fostii cetateni romani reprezinta un atribut suveran, care nu pune in pericol Uniunea Europeana, a declarat luni premierul Emil Boc, referindu-se la criticile generate in alte state UE de masura Guvernului privind facilitarea obtinerii cetateniei romane de catre moldoveni.
"Suntem cetateni europeni, nu de rangul II, nu de rangul III. Toti cetatenii Europei sunt egali in drepturi. Cand am intrat in UE ne-am asumat si drepturi si obligatii. (...) Aceasta politica ce tine de statul roman cu privire la fostii cetateni romani este un atribut suveran pe care l-am decis in consecinta, fara sa punem in pericol UE", a declarat Boc, luni seara, la B1Tv.
Italia a anuntat ca se va consulta cu partenerii din UE in privinta acestei decizii, iar europarlamentarul liberal Graham Watson a spus ca declaratiile presedintelui Train Basescu privind simplificarea procedurii de acordare de vize "au sporit tensiunile". Si ministrul ceh pentru afaceri europene, Alexader Vondra, a carui tara detine presedintia UE, i-a transmis sefului diplomatiei romane, Cristian Diaconescu, ingrijorarea in legatura cu aceasta masura. "Suntem foarte ingrijorati de posibilele riscuri pe care le presupune simplificarea procedurii de acordare a cetateniei romane", a spus Vondra dupa o intalnire cu ministrul roman de externe Cristian Diaconescu, potrivit NewsIn.
Olanda s-a pronuntat impotriva intentiei Romaniei de a facilita acordarea cetateniei romane pentru un milion de locuitori ai Republicii Moldova, a declarat saptamana trecuta, in cadrul sedintei parlamentare, secretatul de stat pentru afaceri europene, Frans Timmermans, potrivit RIA Novosti-Moldova. El a afirmat ca aceasta intentie a autoritatilor romane este "extrem de necugetata". "Daca Romania o va realiza, semnalul pentru Olanda va fi destul de clar: intrucat Romania este stat membru al UE, toti moldovenii deveniti cetatenii ei vor putea circula liber in UE", a spus oficialul olandez. Olanda nu va lasa aceasta situatie fara raspuns, a adaugat Timmermans. "Aceasta va avea consecinte, cel putin pentru circulatia libera a persoanelor", a subliniat el. Un parlamentar din partea Partidului Popular pentru Libertate si Democratie a declarat ca "in cazul in care un milion de moldoveni vor deveni cetateni ai Romaniei, practic, se poate vorbi de extinderea UE".
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
fiind oportunisti pana la extrem, acestia nu vor ezita sa se imbulzeasca sa obtina si cetatenia romana daca li se ofera sansa, desi ca sa se mentina pe pozitii in moldiva, denigreaza statul roman, limba romana, istoria (pe care nici nu o cunosc, fiind total analfabeti). din acest punct de vedere statele europene au dreptate sa se ingrijoreze.
pe cand, daca se procedeaza cum am amintit mai sus, romania va avea de castigat, pentru ca mai sunt si oameni cu mare potential in moldova, dar care din cauza situatiei sociale aberante, li se inabusa orice posibilitate. voronin si rusia doresc in moldova o populatie de redusi mintal, de betivi, de agramati si de inculti, pentru ca asa se poate contrula mai usor u multime, si un teritoriu, orice om cu initiativa spre schimbare intr-adevar in bine, in moldova nu are nici o sansa, ba chiar e considerat pericol public.
TOATE ACESTEA LE SPUN NU DIN AUZITE, CI REPREZINTA CONCLUZIILE MELE PE BAZA PROPRIEI EXPERIENTE TRAITE DE FIECARE DATA CAND MERG ACASA, IN MOLDOVA.
ASADAR, DOMNILOR POLITICIENI ROMANI, PROCEDATI, VA ROG, REZONABIL, LASATI-L PE VORONIN CU TURMELE LUI DE ANALFABETI, SI "SALVATI" DOAR PE CEI CARE CHIAR MERITA, SI CARE CHIAR SE SIMT ACASA SI PE TERITORIUL STATULUI ROMAN.