Șefi de la Aeroportul Chișinău ar putea fi implicați în cea mai mare schemă de contrabandă cu pietre semiprețioase
adăugat 26 iunie 2015, 13:15, la Politică • Articol publicat de Octavian Balan
O schemă de contrabandă cu pietre semiprețioase a fost deconspirată de oamenii legii din Republica Moldova. În această schemă ar fi implicați atât persoane fizice, juridice, dar și funcționari de rang înalt de la Aeroportul Internațional Chișinău, care ar fi facilitat trecerea mărfii de contrabandă.
Potrivit procurorilor anticorupție, recent a fost reținută o cantitate de circa o tonă de de chihlimbar, iar aceasta este cea mai mare captură de pe teritoriul țării noastre. Se presupune că anterior, persoanele implicate în această schemă, ar fi transportat alte 7 tone de astfel de pietre semi-prețioase. De asemenea, se presupune că marfa ar fi adusă din Ucraina, iar destinațiile ar fi fost mai multe țări.
„Recent a avut loc reținerea unui lot de circa 1 000 de kg a unor pietre semiprețioase. Marfa era însoțită documente vamale, care conțineau informații false. S-a constatat că natura acestor pietre este chihlimbar, iar prețul mediu al unui kg variază între 1500 și 3000 de dolari penru un kg. Aceasta este cea mai mare captură depistată pe teritoriul Republcii Moldova”, a declarat procurorul Ion Munteanu.
La rândul său, procurorul Ruslan Flocea a menționat că, în prezent, sunt reținute cinci persoane în izolatorul CNA, însă sunt bănuieli că în schemă ar fi implicate mai multe persoane, inclusiv juridice, dar și funcționari de rang înalt de la Aeroportul Internațional Chișinău.
În prezent, oamenii legii investighează toate circumstanțele acestei scheme, precum şi să identifice toţi factorii de decizie din cadrul mai multor instituţii publice implicate.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲