Europa are un nou stat: Kosovo
adăugat 17 februarie 2008, 17:34, la Ştiri de Top
Provincia Kosovo şi-a proclamat oficial independenţa, în urmă cu foarte puţin timp. Premierul kosovar Hashim Thaci a citit declaraţia de independenţă a provinciei în faţa Parlamentului de la Pristina, iar acesta a votat actul. Informaţia a apărut pe mai multe agenţii de presă străine, care au urmărit filmul evenimentelor de azi de la Pristina. Potrivit acestora, Legislativul kosovar a adoptat, tot acum, drapelul şi stema noului stat. Locuitorii capitalei au încins hore ale bucuriei pe străzile oraşului. De fapt, în întreaga provincie mult-aşteptata declarare a independenţei s-a sărbătorit încă de acum două zile. În timp ce albanezii kosovari se bucură şi sărbătoresc, preşedintele sârb Boris Tadic anunţă că Serbia nu va recunoaşte niciodată independenţa noului stat. Forţele NATO şi ale Uniunii Europene aflate în zonă se pregătesc pentru eventuale manifestări de violenţă, dat fiind că populaţia sârbă din Kosovo nu este de acord cu declararea independenţei şi a anunţat că îşi va face parlament separat. Proclamarea independenţei provinciei Kosovo împarte comunitatea internaţională în două tabere şi riscă provocarea a noi conflicte: marile puteri ca Statele Unite ale Americii, Franţa, Marea Britanie, Italia susţin independenţa provinciei, în timp ce Rusia, Serbia, Grecia, Cipru, Slovacia şi România se opun şi spun că nu o vor recunoaşte. În total, 20 de ţări membre ale Uniunii Europene ar urma să recunoască independenţa Kosovo.Sunt obsedat de LIBERTATE ! de UNIRE !
SUNT MANDRU CA SUNT ROMAN !!!!!!!!!!!!!!!
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲